Deputatul PNL, Glad Varga, supune dezbaterii publicului larg şi oricăror persoane, instituţii sau asociaţii politice şi apolitice, să se pronunţe asupra proiectului său de lege privind interzicerea exploatării masei lemnoase din Parcurile Naţionale.
„Supun aşadar dezbaterii publice proiectul de lege de mai jos şi vă invit să îmi transmiteţi observaţiile/comentariile/propunerile dvs. la adresa de e-mail:cabinet@gladvarga.ro până la data de 15 mai 2017.
Deputatul arădean explică motivul iniţiativei sale: „Deşi, conform legislaţiei în vigoare, periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea sau distrugerea fondului forestier reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, tăierile ilegale continuă. Încă de la începutul anului, au existat o serie de acţiuni ale ONG-urilor, care au semnalat situaţii de tăieri ilegale de păduri la nivel naţional. În Parlament, actuala coaliţie de guvernare se îndreaptă cu paşi mărunţi către decimarea tuturor măsurilor luate anul trecut pentru înăsprirea contravenţiilor silvice.În acest context, consider că este necesar un demers legislativ ferm, respectiv interzicerea exploatării masei lemnoase în parcurile naţionale, în anumite condiţii.
Parcurile Naționale vizate de această lege: Semenic – Cheile Carașului (Caraș-Severin), Retezat (Hunedoara), Piatra Craiului (Argeș • Brașov), Munții Rodnei (Bistrița-Năsăud • Maramureș • Suceava), Munții Măcinului (Tulcea), Defileul Jiului (Gorj • Hunedoara), Domogled – Valea Cernei (Caraș-Severin • Gorj • Mehedinți), Cozia (Vâlcea), Cheile Nerei – Beușnița (Caraș-Severin), Cheile Bicazului – Hășmaș (Harghita • Neamț), Ceahlău (Neamț), Călimani (Bistrița • Harghita • Mureș • Suceava), Buila-Vânturarița (Vâlcea) .Proiectul de lege poate fi consultat aici:http://gladvarga.ro/wp-content/themes/gladvarga/assets/pdf/Proiect_lege_impadurire.pdf”, precizează Glad Varga.După încheierea dezbaterii publice, va urma dezbaterea în comisia de specialitate şi -întregistrarea proiectului legislativ în forma finală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!