Avalanşă de reclamaţii la Primărie. Problemele dintre vecinii de bloc se adâncesc pe zi ce trece, traiul în apartamentele separate de pereţi extrem de subţiri fiind chiar insuportabil pentru mulţi dintre arădeni. Zilnic la serviciul de specialitate al Primăriei se înregistrează zeci de reclamaţii ale locatarilor din blocuri.
Zgomotul, în top
Injuriile, lipsa de respect, mizeria lăsată pe casa scărilor se regăsesc zilnic între problemele reclamate. Dar, de departe, zgomotul făcut de vecini este principala „durere” de care se plâng arădenii. Potrivit informaţiilor furnizate de Claudia Macra, city-managerul Aradului, se ajunge chiar la situaţii destul de grave. „Zilnic se înregistrează sesizări. Problemele sunt din cele mai diverse. De la discuţii neprincipiale între vecini, sau că vecinul de la etaj îşi scutură covoarele pe geam deranjând vecinul de la parter, la zgomotul din spaţiile comerciale care funcţionează la parterul blocurilor. Am avut şi un caz destul de grav, cu un aparat de aer condiţionat, care dacă mai funcţiona mult timp putea ridica chiar probleme de sănătate vecinului din apartamentul cel mai apropiat”, i-a informat Claudia Macra pe administratorii de bloc în cadrul Adunării generale organizate de Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad.
Proiect de gospodărire
Soluţia pentru reducerea scandalurilor (deoarece varianta eliminării lor nu este plauzibilă) va veni în curând, anunţă reprezentanţii Primăriei. Claudia Macra i-a informat pe administratori că „reclamaţiile dumneavoastră nu au rămas fără ecou”. Municipalitatea are în lucru, încă din cursul lunii octombrie, un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind gospodărirea localităţii. „Proiectul cuprinde o serie de reglementări cum ar fi programul de linişte, locurile de joacă, etc.”, a declarat Claudia Macra. City-managerul a precizat că deja proiectul este aproape de forma sa finală, urmând să fie afişat la transparenţă în cel mai scurt timp, pentru ca mai apoi să fie introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local.
Cu ochii spre Epoca de Aur
Deşi proiectul de Hotărâre amintit se mulează pe problemele actuale ale societăţii arădene, se pare că inspiraţia pentru întocmirea documentaţiei vine din perioada de dinainte de 1989. Claudia Macra a amintit, în cadrul şedinţei cu administratorii, că şi înainte de 1989 „exista o publicaţie de gospodărire locală”.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!