Agentul principal de poliţie Claudiu Dărăbuţ a ajuns pe mâna procurorilor, iar mai apoi în arestul IPJ Arad, în urma bătăii în care a a fost implicat în noaptea de 12 spre 13 iunie la restaurantul Transilvania, bătaie soldată cu spitalizarea unui tânăr poloist de la AMEFA. După ce a stat aproape o lună în arestul IPJ Arad, a fost plasat apoi în arest la domiciliu. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad îl cercetează pe Dărăbuţ pentru tentativă de omor în urma bătăii în care a fost implicat. Însă poliţistul nu este la prima abatere. Omul legii are mai multe abateri care au rămas în „grădina” IPJ Arad sub supravegherea şefilor de la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Arad. Este adevărat că agentul de poliţie este suspendat momentan din funcţia pe care o deţinea imediat după ce a fost arestat preventiv. De ce nu s-a putut face acest pas atunci când în maşina poliţistului a fost descoperit un pistol neletal pentru care nu deţinea permis? Sau atunci când agentul, împreună cu un alt coleg, sub influenţa băuturilor alcoolice fiind, s-au răsturnat cu maşina pe când se întorceau de la o seară lăutărească?
Ei bine, IPJ Arad spune că „în situaţia în care conducerea IPJ Arad ia la cunoştinţă despre posibilitatea existenţei unei/unor abateri săvârşite de către orice angajat al instituţiei, dispune de îndată declanşarea procedurii cercetării disciplinare prealabile”. Redacţia Jurnal Arădean/Aradon a adresat câteva întrebări reprezentanţilor IPJ Arad legate de subiectul Claudiu Dărăbuţ. Răspunsuri legate de abaterile poliţistului Dărăbuţ şi de cercetarea acestora de către Inspecţia Internă a IPJ Arad nu am reuşit să aflăm de la reprezentanţii instituţiei, aceştia invocând prevederile cadrului legislativ şi dispoziţional, mai exact acestea „nu intră în sfera informaţiilor de interes public”.
Nu am reuşit să aflăm nici ce măsuri au luat mai marii IPJ Arad în privinţa angajatului lor atunci când în maşina acestuia a fost găsită o armă neletală pentru care nu avea autorizaţie, instituţia îndreptându-ne către Parchet în aflarea unui răspuns: „Vă comunicăm faptul că, în momentul în care conducerea IPJ Arad ia la cunoştinţă despre faptul că un angajat al instituţiei ar fi săvârşit vreo faptă penală, se procedează la informarea unităţii de parchet competente, concomitent cu dispunerea declanşării cercetării disciplinare prealabile”.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad ne-au specificat că la instituţia lor „este înregistrată o singură cauză în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Claudiu Dărăbuţ, persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor”. Ceea ce înseamnă că, probabil, abaterile lui Dărăbuţ stau nestingherite prin sertarele şefilor săi care se prea poate să evite să le trimită la Parchet.
Alte articole pe aceeași temă:
Imagini nedifuzate cu polițistul Dărăbuț care îl lovește pe Alex Băltean de patru ori!
Polițistul Dărăbuț Claudiu, arestat pentru tentativă de omor!
Poliţistul bătăuş Dărăbuţ Claudiu, eliberat din arest
Poliţistul bătăuş, în continuare în arest la domiciliu
Citiți principiile noastre de moderare aici!