După ce Curtea Constituţională a „trântit” odată Legea Educaţiei, declarând-o, cu scorul de 5-4, neconstituţională şi după ce a amânat de două ori discutarea sesizărilor, acum , cu scorul de 7-2, a declarat aceeaşi lege constituţională.Surprinzătorul scor este comentat diferit de către secretarul de stat Kiraly Andras şi deputatul liberal Mihai Calimente.
„Toată lumea are merite”
Kiraly Andras este de părere că, în sfârşit, judecătorii de la Curtea Constituţională şi-au dat seama că au greşit înainte. „Au realizat că este vorba despre o lege deosebit de importantă şi nu s-au mai lăsat influenţaţi de opoziţie, care a tergiversat mereu, nevoind ca legea să intre în vigoare.Sigur că au putut fi influenţaţi, sunt oameni şi ei, dar acum au dovedit că sunt un organism apolitic”. Cât despre meritele PDL şi ale guvernului pentru acest succes, Kiraly spune că „toată lumea are merite, după cum, dacă era un eşec, toată lumea era de vină.Coaliţia a funcţionat şi va merge mai departe. Noi nu am acuzat guvernul, care a promovat proiectul, nici Parlamentul, care a votat-o, dar nu am înţeles de unde acest blocaj”.
„Nu mă mai miră nimic”
Deputatul Mihai Calimente spune că „Nu mă mai miră nimic în ţara asta.După ce odată au decis că legea este neconstituţională, acum spun invers. Cât despre faptul că din scorul de 7-2 rezultă că şi cei desemnaţi de opoziţie au votat alături de reprezentanţii puterii, Calimente a conchis : „Ce să mai zic, sunt oameni şi ei, pot fi cumpăraţi. Dacă parlamentarii au putut fi cumpăraţi, ei de ce nu ar putea fi ?. Aveţi o altă explicaţie logică pentru faptul că azi spun una şi mâine alta?”.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!