ARAD. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, împreună cu Safety Broker, a organizat joi, 23 februarie, la sediul Camerei, un seminar de informare și instruire a agenților economici privind modul de aplicare a noilor reglementări legislative intrate în vigoare, sub genericul „Beneficii pentru angajați”.
„Este încă un seminar pe care îl organizăm anul acesta în cadrul Clubului de business al CCIA Arad, care face parte din seria de întâlniri lunare, prin care ne dorim să sprijinim mediul de afaceri cu informaţii actualizate, sfaturi şi expertize. Având în vedere că piaţa muncii este în continuă schimbare, iar legislația suferă deopotrivă modificări, interesul nostru este să venim în sprijinul agenţilor economici cu precizări detaliate şi să îi punem faţă în faţă cu specialişti”, a informat preşedintele Camerei de Comerţ din Arad, domnul Gheorghe Seculici.
În cadrul seminarului au fost abordate următoarele teme: modalităţi de eficientizare a costurilor cu personalul prin intermediul asigurărilor de sănătate, asigurărilor de viaţă pentru angajaţi precum şi noutăţi legislative din piaţă, inclusiv statistici, evoluţie şi furnizori.
Din partea Safety Broker au participat Teodora Rinduroi – Director Departament Asigurări de Sănătate; Cristian Vasile – Director Departament Asigurări de Viață; Bianca Cristea și Sergiu Vass.
Seminarul face parte din programul CCIA Arad pentru anul 2023 de informare și instruire a agenților economici cu privire la reglementări naţionale și europene în diferite sectoare de activitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!