Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere Delicte Silvice au desfășurat, în perioada 27-28 mai, o acțiune pentru depistarea pesoanelor care nu respectă prevederile legale privind gestionarea exploatării și transportului de material lemnos și a pescuitului. Împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Arad, au fost efectuate controale în trafic pe rutele Arad – Pecica – Nădlac și Arad – Ineu – Sebiș – Vârfurile – Hălmagiu, privind transportul de material lemnos, ocazie cu care au fost verificați 21 de transportatori, precum și pe drumul forestier – turistic Muntele Găina, privind respectarea normelor H.G. 470/2014, în rampele de încărcare și depozitarea masei lemnoase pe drumul de acces și cursul de apă. Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Arad și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, polițiștii au efectuat verificări și pe cursul râului Mureș, în zona podurilor din municipiu și între localitățile Arad – Nădlac, cât și pe canalele de irigații din zona Pecica – Turnu. În cadrul acțiunii au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.600 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, pentru pescuit în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.
Trimite articolul
XMare lucru. Ieri la Moneasa în 3 ore am văzut 7 transporturi de lemne, încărcate la maximum. Pe acolo nu aveți voie sa umblați?
O baba amendata pentru doua legaturi de patrunjel…asa se poate vorbi si de actiunea Militiei…..PENIBILA!
Trec trenurile noaptea pline cu lemne,pe alea nu le vad? Nu le este rușine obrazului !! Au distrus pădurile !!