Majorarea limitei de venituri la salariul minim net pe economie pe membru de familie, în cuantum de 470 lei, s-a realizat prin legea iniţiată în ultimul mandat de parlamentarii PC. Preşedintele Organizaţiei de Femei a PC, fostul deputat Lia Ardelean susţine că „Această măsură va conduce la creşterea numărului copiilor abandonaţi. Astfel, în loc ca statul să facă economii la buget, cheltuielile vor fi şi mai mari”. Ca un copil să fie îngrijit într-o instituţie de stat, Guvernul trebuie să scoată de la buget între 1.600 şi 2.000 de lei, adică o sumă de trei ori mai mare faţă de cea pe care o primeşte un părinte dintr-o familie monoparentală. „Nici măcar după ce a văzut că asistenţii maternali au început să renunţe la creşterea copiilor după diminuarea indemnizaţiei, Guvernul nu se trezeşte la realitate”, a subliniat Lia Ardelean.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!