„Uniunea Social Liberală susţine revenirea TVA la 19% după patru ani de guvernare. Mai propunem reducerea treptată în următorii patru ani a CAS-ului datorat de angajator cu cinci puncte procentuale, concomitent cu creşterea progresivă, până în anul 2016, a salariului minim pe economie până la 1.200 de lei şi reducerea TVA la producătorii agricoli de la 24%, la 9%. Restul de 15% se întoarce la producător în momentul în care prezintă factura, urmând ca măsura să fie valabilă doar pentru producţie şi nu pe lanţul de prelucrare.
Documentul mai prevede realizarea a 50.000 de locuri în grădiniţe şi creşe până în anul 2016, precum şi introducerea programului «Masă caldă» pentru elevii din ciclul primar. Un al proiect important este «Campusuri şcolare şi licee în mediul rural», care va asigura copiilor de pe o rază de până la 15 kilometri servicii de educaţie până la nivel liceal, burse, cămin, cantină şi/sau transport zilnic după caz, bază sportivă şi locuinţe pentru cadrele didactice. De asemenea, USL va încuraja investiţiile în agricultură, şi va reface sistemele de irigaţii cu fonduri europene şi infrastructura, un punct important fiind reîmpădurirea şi pe agricultura ecologică. Programul de guvernare al USL mai are ca prioritate construirea de locuinţe sociale pentru tineri, precum şi continuarea proiectului «Prima casă». Documentul va putea fi consultat de toţi arădenii, membrii şi simpatizanţii USL şi nu numai, iar eu sunt convinsă că am asistat la lansarea unui program viabil şi corect pentru România. Sub denumirea „România puternică”, programul de guvernare al USL îşi propune să îmbunătăţească nivelul de trai al românilor, prin măsuri realiste şi pragmatice”, a Lia Ardelean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!