Lia Ardelean revine pe scena politică. După ce, în ultimii ani, a luat o pauză de la implicarea sa pe prima scenă pe politicii, acum Lia Ardelean a anunțat că revine ca președinte interimar al Organizației Județene Arad a Partidului Umanist Social Liberal (PUSL).
„Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal m-a desemnat în funcția de președinte interimar al Organizației Județene Arad, în urma reuniunii Consiliului Național al formațiunii, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în Capitală. PUSL susține ferm necesitatea întăririi unității tuturor românilor, pentru apărarea integrității, suveranității și independenței României, a democrației și a drepturilor lor fundamentale constituționale.
Revin în politică cu credința că voi putea promova în județul Arad valorile esențiale ale PUSL, <Demnitate, onoare și curaj>, alături de vechile și sănătoasele principii umaniste, <Omul potrivit la locul potrivit> și <Stop abuzurilor de putere>.
Sunt convinsă că românii și arădenii au nevoie de redimensionarea clasei de mijloc, deziderat urmărit de PUSL, prin transformarea acestuia într-o forță politică puternică de centru, ce se adresează preponderent oamenilor care au avut de suferit și au fost umiliți în ultima perioadă. Voi rămâne fidelă principiilor conform cărora mi-am definit întreaga carieră de om politic, cele de a pune oamenii în centrul preocupărilor mele politice și de a-i sprijini în rezolvarea tuturor problemelor. Mă voi implica la maximum în reconstruirea PUSL în județul Arad și îi rog pe toți foștii colegi care au fost alături de mine de-a lungul anilor să mi se alăture în acest demers, cu convingerea că putem reuși rezultate pozitive la alegerile de anul viitor”, a transmis Lia Ardelean printr-un comunicat de presă.
Lia Ardelean a fost deputat în mandatul 2004 – 2008, ales pe listele PSD+PC, și candidat pentru Primăria Arad în 2012.
Trimite articolul
Xpe orbita trebe lansata asta… impreuna cu restul politicienilor
Succes! Ati fost o politiciana buna si incoruptibila!
Tot la comuniști, de fapt, ce naște din proletar, tot la pomanagii socialiști trage
……mare si valoroasa politiciana ce sa zic !!! sigur doar ea va face Aradul maret ca altadata si vom scapa de titulatura de ……sat cu tramvaie !!! vai de noi , asta mai lipsea !!!!!