Pensionarii arădeni îşi pot depune deja cereri pentru obţinerea biletelor de tratament în staţiunile din ţară. Chiar dacă nu se ştie încă numărul biletelor repartizate judeţului nostru şi nici data exactă când va începe prima serie, un lucru e cert: biletele sunt prevăzute în Legea bugetului, deci se vor da cu siguranţă.
„Se preiau deja cererile, dar numai pentru hotelurile care aparţin Casei de Pensii. Prima serie va fi în februarie, dar nu ştim exact când începe. Când vom avea informaţii exacte, le vom comunica” – spune Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad.
Cererile pentru obţinerea biletelor de tratament se preiau la sediul CJP, Camera 2, între orele 8.00-12.00. Ataşat cererii, trebuie depusă şi o copie de pe buletinul de identitate şi un cupon de pensie mai vechi. La ridicarea biletului, trebuie prezentată recomandarea medicală şi ultimul cupon de pensie. Şi trebuie achitată contravaloarea celor 18 zile de tratament: jumătate din pensie.
Oferta
Oferta cu care Casa de Pensii se prezintă în faţa vârstnicilor cuprinde în acest moment doar hotelurile proprii din staţiunile: 1 Mai Oradea (Bihor), Amara (Ialomiţa), Bâla (Mehedinţi), Buziaş (Timiş), Covasna (Covasna), Geoagiu (Hunedoara), Lacu Sărat (Brăila), Moneasa (Arad), Nicolina (Iaşi), Olăneşti (Vâlcea), Pucioasa (Dâmboviţa) şi Sărata Monteoru (Buzău). Oferta se va îmbunătăţi foarte probabil în luna martie, după organizarea unor licitaţii şi încheierea de contracte cu operatorii de turism.
Special
Veteranii de război şi beneficiarii legilor speciale vor primi bilete de tratament în limita gratuităţilor disponibile. Numărul acestora va fi stabilit în urma unei repartiţii informatice efectuate la Bucureşti.
diana.dutu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!