Cultura Aradului, încotro? În direcţia stabilită de strategia culturală a Aradului. O strategie care e bătută în cuie până în 2025 şi care de miercuri, 7 octombrie, se află la transparenţă decizională, pentru toţi cei care ar avea ceva de spus în acest domeniu. Nu e vorba de cine ştie ce surprize, ci de concluzii şi propuneri pe care cei implicaţi în domeniu le-au auzit deja. Se vorbeşte mult despre Cetate, despre spaţii neconvenţionale ce trebuie mai mult folosite (exemplul Teba revenind de multe ori în document), despre sprijinirea unor iniţiative culturale private (unde pentru prima oară grupul kinema ikon este nominalizat, în repetate rânduri), despre necesitatea de a restaura clădirile din Arad şi de a le cumpăra pe cele de interes istoric, despre malul Mureşului care ar trebui mai bine exploatat, despre legătura pietonală cu Turnul de apă, despre multiculturalitate.
E amintită şi acţiunea de mapare culturală care a avut loc anul trecut, sunt menţionate şi punctele tari şi cele slabe ale Aradului, e amintit potenţialul oraşului şi sunt date multe exemple de succes de prin Bucureşti, Timişoara sau Cluj, după care Aradul s-ar putea lua. Totuşi, afişarea acestui proiect la transparenţă decizională nu este ultimul pas până la votul final şi până când cele scrise acolo ar urma să devină literă de lege. Se vor mai organiza unele dezbateri, spune edilul, până când strategia poate fi considerată încheiată.
„S-a finalizat strategia culturală a municipiului Arad 2015-2025. Discutăm de o strategie pe zece ani care vine în urma dezbaterilor pe care le-a avut municipalitatea, dar, în cele 30 de zile cât strategia va fi la transparenţă, vom avea din nou dezbateri, acum, cu documentul final în faţă. Aceste dezbateri vor fi legate şi de dorinţa noastră de a candida la Capitală Culturală Europeană 2021. Vineri, documentul municipalităţii pleacă la Ministerul Culturii, vom depune documentul de candidatură la Capitală Culturală Europeană. Suntem bucuroşi că documentul este realizat integral de către arădeni, este un document care îndeplineşte toate obiectivele solicitate. Valoarea pe care Municipalitatea o pune atât pentru zona operaţională, cât şi pentru investiţiile în infrastructura culturală, e destul de mare pentru capacitatea municipiului Arad. Dar credem că trecerea din zona muncii în infrastructura grea, în zona cultural-educaţională, a investiţiilor în sănătate, a investiţiilor în spaţiile verzi arată, de fapt, închiderea unui domeniu foarte mare în Arad şi deschiderea spre lucrurile frumoase”, a precizat primarul. Cât despre propunerile din strategie, vom reveni în materiale viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!