Ești persoană fizică autorizată şi în anul fiscal 2015 ai realizat un venit anual (încasări minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuţiile de asigurari sociale), raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, mai mare sau egal cu 10.140 lei (respectiv 845 lei/lună, dacă nu ai desfăşurat activitate întregul an fiscal)? Ai grijă: datorezi contribuţie de asigurări sociale pe anul 2016!
De asemenea, persoanele impuse pe bază de normă de venit datorează contribuţia de asigurări sociale, în cazul în care pe anul fiscal 2016 norma de venit anuală la care sunt impuse, după aplicarea indicilor de corecţie, este mai mare sau egală decât suma de 11.256 lei (respectiv 938 lei/lună).
„Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente sub diverse forme de organizare datorează contribuţii de asigurari sociale daca realizează venituri care depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului” – atenţionează Călin Arusti, purtător de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad.
Termen prelungit
Drept urmare, contribuabilii care se află în una din situaţiile prezentate mai sus şi nu sunt pensionari sau asigurati în sisteme proprii de asigurări sociale au obligaţia să depună „Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”, formular cod 600, pentru anul 2016, la organul fiscal competent, până la data de 31.01.2016. „Având în vedere că 31 ianuarie este o zi nelucrătoare, termenul pentru depunere se prelungeşte până la data de 1 februarie 2016” – spune Călin Arusti.
Excluşi
Contribuabilii ale căror venituri sunt determinate în sistem real, care în anul fiscal precedent au realizat venituri sub nivelul plafonului minim, nu au obligaţia depunerii declaraţiei 600 şi nu datorează plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, contribuţia datorată urmând a se stabili în baza declaraţiei privind venitul realizat pentru anul 2016, după caz.
Declaraţia 220
Tot până la 1 februarie se pot depune „Declaraţii privind venitul estimat/normă de venit”, formular cod 220, de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi care optează pentru schimbarea modului de determinare a venitului net anual, respectiv, în sistem real pe baza datelor din contabilitate sau pe baza normelor anuale de venit, după caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!