„Noi ne semnăm toţi demisiile şi le predăm şefilor de grupuri. După ce vedem demisia lui, în cinci minute aceştia le depun spre înregistrare şi se organizează anticipate. Însă nu pe sistemul acesta, ci uninominal pur, care i-ar trimite acasă pe cei 120 de parlamentari în plus. Nu cred, însă, că Băsescu va accepta să demisioneze, aşa că, până la urmă, tot în sarcina noastră va cădea să îl demitem”, a declarat deputatul liberal.
La rândul său, senatorul Ioan Cristina declară că se va supune deciziei conducerii PNL şi USL, dar pune condiţia ca el să poată să-şi înregistreze demisia ori cu o zi înainte de demisia lui Traian Băsescu, ori la o zi după. „Nu pot suporta gândul că oamenii vor spune că Ioan Cristina şi-a dat demisia odată cu Băsescu ”, spune senatorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!