Calimente mai spune că trebuie demarată o operaţiune de verificare a sediilor administrative, pentru a constata la ce nivel a ajuns spionarea opoziţiei de către putere. „De fapt, nu anchetarea posibilelor fapte de corupţie îi interesează pe ei. Cu complicitatea unor judecători, se obţin uşor mandate de ascultare, nu pentru ceva anume, ci pentru a aştepta să cadă peştele în plasă, după care să declanşeze o campanie de procese sau destropire cu noroi”. Dealtfel, spune Calimente, „pe surse avem informaţii că personalităţi la vârf ale PSD şi PNL care trebuie implicate în dosare penale sau scandaluri sexuale, ca să facă vâlvă şi, indiferent de rezultatele unor procese, să le discrediteze, în perspectiva alegerilor”
Nu SRI-ul e de vină
Întrebat de ce nu acuză SRI-ul de montarea microfoanelor, Calimente spune că „Tocmai aici e scandalul, au dat o Ordonanţă de Urgenţă prin care au abilitat şi DNA, ceea ce este împotriva legilor siguranţei statului, dar nu mai interesează pe nimeni asta”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!