ARAD. Joi, la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Arad, preşedintele Ioan Cristina a declarat că „PNL Arad insistă în continuare să se pună în aplicare formarea noilor majorităţi în CLM şi CJA, astfel încât organizaţia PNL Arad să primească atât funcţia de viceprimar al Municipiului Arad, cât şi pe cea de vicepreşedinte al Consiliului judeţean. Vom face demersuri la Bucureşti şi vom cere să ni se spună explicit dacă organizaţia PNL Arad este sau nu sub incidenţa unor înţelegeri la nivel central în ceea ce priveşte alcătuirea de majorităţi”. Senatorul liberal a mai declarat că s-a stabilit o întâlnire a aleşilor locali ai PNL şi PDL din judeţ, în vederea armonizării punctelor de vedere. După câte ştim, „armonizarea” ar consta în aceea că la nivelul organizaţiilor din judeţ nu va fi obligatoriu principiul parităţii la desemnarea conducerii viitorului partid, rezultat din fuziune.
Cu Iohannis
Punctul principal de pe ordinea de zi a Delegaţiei Permanente a fost aprobarea delegaţilor la Congresul PNL. Sunt 32 de persoane, din care 27 (25+preşedintele şi deputatul) cu drept de vot şi cinci „rezerve”. Ioan Cristina spune că nu se pune problema supunerii la vot pentru mandatarea delegaţiei cu un vot în favoarea unei persoane, întrucât este deja ştiut că liberalii arădeni îl vor vota pe Iohannis.
Delegaţia Permanentă a făcut o analiză succintă a rezultatelor obţinute la europarlamentare, concluzia fiind că la Arad s-au încadrat în trendul la nivel de ţară. Cu toate acestea, la organizaţia municipală va funcţiona în continuare conducerea interimară în frunte cu Călin Abrudan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!