Câte o trupă de teatru formată din liceeni din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş se vor întrece în cadrul acestui concurs, încercând să impresioneze juriul, format din câte un reprezentant din fiecare judeţ şi un preşedinte din judeţul Alba. Publicul este invitat să participe la acest concurs aflat la prima ediţie, iar intrarea este liberă.
,,Este o mare onoare pentru CJE Arad că am putut găzdui acest eveniment. Nu este un lucru uşor, dar, primind ajutor din partea Primăriei Arad, a Consiliului Local Arad şi a Inspectoratului Şcolar al judeţului Arad, am reuşit să popularizăm arta dramatică printre liceeni. Dorim să atragem atenţia publicului spre faptul că avem foarte mulţi tineri artişti atât în Arad, cât şi în regiune, şi că ar fi un mare păcat dacă nu i-am sprijini˝, a declarat Şerban Necşa, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Arad.
Consiliul Judeţean al Elevilor este structura reprezentativă a elevilor, aflat sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, fiind alcătuit din preşedintele elevilor din fiecare unitate de învăţământ din judeţul Arad.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!