Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” funcționează în mai multe clădiri din Aradul Nou, printre care și cea de pe Strada Posada 19, construită în anul 1987. Clădirea a beneficiat de mici intervenții pentru întreținerea și funcționarea în bune condiții a procesului de educație, dar nu s-au realizat lucrări de reabilitare termică pentru reducerea consumului de energie și pentru asigurarea unui confort termic sporit.
Școala a înaintat proiectul de finanțare încă din 2016. Prin proiect se urmărește asigurarea condițiilor optime de funcționare, scăderea consumului anual specific de energie primară din surse neregenerabile și instalarea unor sisteme energetice ecologice. Printre îmbunătățirile vizate se numără realizarea izolării termice a clădirii, obținerea unui consum de energie primară din surse regenerabile, înlocuirea geamurilor și a ușilor cu unele care funcționează cu barieră termică, dar și instalarea a două stații de încărcare electrică.
Anul acesta, proiectul a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Este vizată clădirea C1 situată pe Strada Posada Nr. 19, (în care funcționează, în prezent, clase de învățământ primar și de gimnaziu), cu suprafața desfășurată de 3.120 mp, excluzând clădirea în care se află centrala termică (C3), considerată clădire anexă. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 7. 080. 220,95 lei, fără TVA. În cadrul programului amintit, rata de finanțare acordată este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA.
„Este, fără îndoială, un pas important spre îmbunătățirea condițiilor în care vor învăța copiii din Liceul German. Mulțumesc echipei manageriale a școlii din 2016, care a inițiat proiectul. Sunt convins că, prin susținerea din partea oficialităților, a comunității locale, a oamenilor de afaceri și a părinților, în general, se pot face multe pentru ca elevii să aibă parte de condiții optime în care să își dezvolte armonios personalitatea”, a declarat directorul școlii, prof. Adrian Apătean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!