Prin octombrie 2015 ar trebui să știm cine va realiza parcarea din Piaţa Avram Iancu. Şi asta pentru că Primăria Arad a reuşit, în sfârşit, să lanseze licitația pentru realizarea primei parcări subterane din oraș. Firmele care au avut şansa să studieze deja intenţiile Municipalităţii, tot pe SEAP, timp de câteva luni, pentru a-şi putea pregăti din timp ofertele, le pot depune acum. În toamnă, conform anunţului, ar urma să aflăm cine va primi în concesiune parcarea şi cine va realiza pe banii săi obiectivul, urmând apoi a-l exploata până la amortizarea investiției.
Potrivit comunicatului Primăriei, „anunțul licitației pentru «Concesionare lucrări publice privind finanțarea, construcția și operarea parcării subterane Piața Avram Iancu din Municipiul Arad» a fost publicat în sistemul electronic de achiziții publice național și european (SEAP), data limită de primire a ofertelor fiind 29 septembrie 2015”. Parcarea subterană va avea o capacitate de 500 locuri, două nivele şi va trebui finalizată în maxim 26 de luni. Firma care va câştiga licitaţia va trebui să realizeze şi un pasaj carosabil subteran pentru circulația auto, cu intrare în dreptul străzii Vasile Goldiș și ieșirea înainte de strada Gheorghe Barițiu. Valoarea investiției este estimată la 94 milioane lei (fără TVA), durata concesiunii fiind de 49 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!