Licitaţie, dar nu oricum, ci sub pază. Acesta este anunţul făcut de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care susţine că licitaţiile pentru construcţia a patru tronsoane de autostradă, organizate în această perioadă vor fi realizate cu o monitorizare atentă. În primul rând, acestea se vor desfăşura la sediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), clădirea urmând să fie păzită şi monitorizată video. În plus, accesul persoanelor implicate în licitaţii se va face doar în baza unui act de identitate (va fi permisă doar pe la intrarea principală, în baza actelor de identitate sau legitimaţiilor de membru în comisiile de evaluare a ofertelor depuse, de expert cooptat, de observator desemnat în cadrul procedurilor etc.).
Ordinul emis de ministrul Transporturilor face referire la licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia sectoarelor de autostradăNădlac-Arad (993,6 milioane lei, fără TVA), Lugoj-Deva (1,11 miliarde lei, fără TVA), Orăştie-Sibiu (2,93 miliarde de lei, fără TVA) şi Timişoara-Lugoj (878,44 milioane lei, fără TVA).
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va fi însărcinată cu paza sediului. La licitaţii vor fi prezenţi şi observatorii Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice.“La începutul şi la finalul fiecărei zile de activitate, încăperile în care se vor desfăşura licitaţiile vor fi descuiate şi încuiate de către persoanele implicate în procesul de evaluare, cheile urmând a fi înmânate persoanelor care asigură accesul în incintă, în plic sigilat, sub semnătură de predare-primire. Nu în ultimul rând, CNADNR va asigura supravegherea video a sediului CESTRIN, respectiv a perimetrelor alăturate incintelor în care se va desfăşura procesul de evaluare”, se mai arată în comunicatul ministerului.
Întârziere şi la licitaţie
Anunţurile de licitaţie pentru tronsoanele de autostradă au fost lansate la finele anului trecut. Până în prezent, anunţul a suferit însă modificări, termenul fiind prelungit cu 15 zile. Anunţul a fost făcut acum două săptămâni de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care a modificat termenul de depunere a ofertelor pentru procedurile de atribuire printre altele şi la lucrarea de “Proiectare şi execuţie autostrada Nădlac-Arad şi Drum de legatură, Loturile 1 şi 2”. Şedinţele de deschidere a ofertelor pentru Arad-Nădlac au fost stabilite pentru 1 martie, ora 9:00, în loc de 15.02.2011 ora 10:00.
Justificarea dată de companie a fost „înregistrarea unui număr mare de solicitări de clarificări referitoare la documentaţia de atribuire venite din partea potenţialilor ofertanţi, CNADNR SA neavând posibilitatea de a transmite răspunsul în termenul stabilit”.
Preţul, doar 30%
În alegerea ofertei câştigătoare pentru autostrada Arad-Nădlac şi pentru celelalte trei tronsoane, se va ţine cont mai întâi de propunerea tehnică (70%) şi doar mai apoi de preţ cerut de firme (30%).
Contractele sunt finanţate de Uniunea Europeană prin Fonduri de Coeziune (85%) şi de Guvern (15%).
A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!