Aer curat şi linişte. Acestea sunt principalele atuuri ale malului Mureşului. De asta vin arădenii să se plimbe pe mal: să scape de noxele olfactive şi auditive din oraş. Dar nu le iese întotdeuna…
De pildă, în special în zilele de week-end, la unele terase de pe malul Mureşului, muzica se aude atât de tare încât îţi vine să le ocoleşti. O fi pe placul clienţilor, dar cei care se plimbă prin zonă… cu ce or fi greşit? Poate dacă ar fi în surdină nu ar deranja, dar „merge” atât de tare încât se depăşeşte cu mult limita bunului simţ. Şi nu e vorba doar de muzica de la radio, de pe CD-uri, youtube sau alte dispozitive, ci şi de recitalurile susţinute live – cu instrumentiști şi vocaliști – pe aceste terase. Iar când terasele sunt lipite una de alta, atunci rezultatul este o adevărată gâlceavă… muzicală. Au avut parte de un asemenea „spectacol” de prost gust arădenii care s-au aflat, la finele săptămânii trecute, în apropierea teraselor „Perla Mureşului” şi „Nerv”. Pe prima presta o formaţie ce cânta melodii şlăgăroase (gen Gil Dobrică ş.a.), pe cealaltă cânta o trupă rock. Şi fiecare se chinuia să emită sunete mai puternice decât cealaltă. Ce mai, parcă făceau concurs: „Cine cântă mai tare”. Ce voiau să demonstreze, e greu de înţeles. Cert e că au reuşit să-i deranjeze peste măsură pe cei care au venit să se plimbe în linişte pe malul Mureşului şi care au dat peste o poluare fonică mai ceva ca în oraş.
Regulament încălcat
Cel mai revoltător în toată această situaţie nu este doar faptul că proprietarii/ administratorii celor două terase au depăşit vreo limită a decibelilor, ci faptul că ei nici măcar nu au voie să pună muzică pe terasă. „Potrivit Regulamentului de funcţionare a teraselor, votat în Consiliul Local Municipal anul acesta, difuzarea muzicii pe terase este interzisă. Se face referire la terasele amplasate pe domeniul public al oraşului, implicit la terasele «Nerv» şi «Perla Mureşului». Poliţia Locală poate să aplice amenzi pentru nerespectarea Regulamentului. Valoarea acestora este cuprinsă între 2.000 şi 2.500 de lei. Dacă, de maxim trei ori într-un an calendaristic, ei încalcă Regulamentul şi prevederile acestuia, se va sancţiona cu anularea din oficiu a autorizaţiei de funcţionare, precum şi a avizelor de funcţionare” – a precizat Ralu Cotrău, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!