Pe platoul din fața Basilicii Maria Radna, protagoniștii acestei ediții vor susține un program muzical-artistic complex. Vor fi abordate genuri muzicale diverse – de la muzică ușoară, muzică de operă și pop-opera, până la muzică din orizontul folcloric, dar și religios, astfel dorindu-se a crea publicului o experiență sonoră de neuitat. În distribuția artistică se vor regăsi nume celebre ale scenei românești: tenorul Andrei Lazăr, solist la Opera Română din București, care va interpreta unele dintre cele mai celebre arii și canzonete din sfera muzicii lirice; o apariție – surpriză este artista Claudia Iordache, prin a cărei interpretare la nai, vom descoperi unele dintre capodoperele muzicale semnate de maestrul Gheorghe Zamfir, a cărui discipolă este.
Invitatul special al acestei ediții este cunoscuta cântăreață Paula Seling; artistă complexă, care abordează o diversitate de genuri muzicale, va îmbogăți programul muzical printr-o serie de piese interpretate într-o manieră grațioasă și unică, creând o ambianță spiritual-sensibilă, care o caracterizează.
Orchestra Filarmonicii Arad și colaboratori instrumentiști, împreună cu Dan Crișan, directorul artistic al evenimentului, vor asigura suportul muzical-instrumental. Evenimentul va avea loc vineri, 1 iulie, de la ora 21, iar intrarea va fi gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!