Arad. Pe lângă problemele legate de numărul redus de locuri disponibile la nivelul județului Arad, urmare a numărului insuficient de doze de vaccin, primarii și coordonatorii centrelor se mai confruntă și cu dificultăți în asigurarea personalului necesar bunului mers al vaccinării. Aceștia și-au expus neclaritățile și nemulțumirile legate de organizare într-o întâlnire de lucru pe care au avut-o cu autoritățile de la centru, responsabile de coordonarea campaniei de vaccinare.
Multe aspecte sunt de ordin juridic. De exemplu, în ceea ce privește modalitatea de încheiere a contractelor de furnizări servicii, întrucât au de-a face cu categorii diferite de personal. Medicii de familie activează ca SRL, în timp ce unii asistenți sunt înregistrați drept persoane fizice, prin urmare contractele care trebuie încheiate sunt diferite.
Ordonanța care reglementează vaccinarea în etapa a II-a specifică apariția unui model de contract care va trebui încheiat între unitățile administrativ-teritoriale, personal medical și DSP, dar până atunci însă nu se poate funcționa fără contracte. Astfel că se ridică problema încheierii actuale a unui contract, care să acopere perioada de până la apariția modelului despre care se face vorbire în ordonanță.
Criză de personal
Asigurarea centrelor de vaccinare cu personal medical este, iarăși, o mare provocare. „Sunt situații în care nu sunt acoperite orele în totalitate, la nivel de centre. Prin urmare, s-a luat decizia ca centrele care nu au personal medical disponibil, din varii motive, să facă o adresă către Direcția de Sănătate Publică Arad, care va detașa personal dintr-o unitate sanitară sau din staff-ul propriu. Prin urmare facem apel la toți medicii de familie să contactezea dministrațiile publice locale care au centre de vaccinare pentru a încheia contracte și a asigura continuitatea centrelor”, a declarat dr. Horea Timiș, directorul DSP Arad.
Nici materialele sanitare nu par a fi suficiente, pentru că Aradul a primit doar jumătate din numărul de seringi și ace, pe care le-a solicitat. Dacă centrele rămân fără seringi, vor fi nevoiți să apeleze la unitățile medicale, urmând să se facă o compensare în momentul când vor primi cantitatea alocată centrului de la nivel național. Totul în baza multor hârtii, de altfel, birocrația stufoasă fiind un alt aspect pe care îl acuză primarii.
Trimite articolul
XDe rasul lumii. Tragic e ca nu ne surprinde deloc, toată campania se desfășoare exact precum ne-am așteptat: haos total.
Ma întreb eu, dacă cele 2 centre de vaccinare mari și late (6 in tot județul?) se confrunta cu lipsa de personal, cam cum ați vrut sa dați drumul la 20? In veci pururi nu vaccinați populația.
Dar când vreodată, a-ți avut ce va trebuie????!!! Tot timpul va plângeți ca va lipsește ceva pentru a atrage atenția de la incompetenta celor mai multi. DOAMNE FERSTE. SA VA FIE RUȘINE. NUMAI BANI CEREȚI ȘI NU SUNT JUSTIFICAȚI PRIN CEEA CE FACEȚI ȘI PRIN COMPORTAMENTUL VOSTRU. SUNTEȚI O HAITA DE PERVERȘI ȘI INGAMFATI(SA NU UITAM CUM A FOST TRATAT BĂTRÂNUL CARE A STAT 3 ORE ÎN GENUNCHI PE HOLURILE SPITALULUI. SCARBELOR. MI-E GREAȚĂ ȘI SA MAI SCRIU COMENTARII LA ADRESA VOASTRĂ.. ȘI NU AR FI POZITIVE.
-
ai dreptate!
-
medicii nu au nici o scuza.
eu v-a vaccinez! daca stat-i !
Satann v-o trage de nu va vedeti!
Si asa mizeriile aflate la conducerea administrativa se bat cu pumnul in piept si se declara infratiti cu ungurii,sa faca o scurta vizit la vecini,la Gyula sau Mako.si sa invete ce inseamna organizare,bun simt politic si administrativ.Iar la revenire,sa stea in izolare,caci prostia e contagioasa.
Am spus de mult ca actuala conducere a DSP Arad nu va fi in stare sa coordoneze o asemenea campanie. Accesez mereu platforma de vaccinare si in afara de câteva locuri in judet in municipiu de zile întregi apare numai secție din Gradiste a Spit. Jud. cu 0 locuri .Unde sunt celelalte? Mister.