ARAD. Suntem mai puţini pe listele electorale. Numărul arădenilor cu drept de vot devine tot mai mic şi poate tot mai aproape de realitate. Dacă la ultimul referendum eram trecuţi pe liste 394.791 de persoane, la prima raportare din luna octombrie a acestui an, eram deja cu 600 mai puţini. Acum, cu câteva zile înainte de scrutin numărul arădenilor cu drept de vot a mai scăzut cu aproximativ 2000. Suntem apţi pentru votul din 9 decembrie 392.438 arădeni care vor vota în 439 de secţii (115 în municipiu şi 324 în judeţ).
Modificarea a venit după ce fiecare primărie şi-a actualizat lista la nivelul comunei sau oraşului şi a raportat erorile. Oricum chiar şi aşa cu o reducere de 2000 de nume de pe listele electorale, acestea sunt încă destul de umflate. Dacă comparăm datele statistice preliminare ale recensământului din 2011 cu cele, spre exemplu, ale Inspectoratului şcolar care indică numărul populaţiei şcolare, majoritară fără drept de vot. Suntem, după datele Institutului de Statistică 409.072 de persoane în judeţ din care cu drept de vot, spun listele electorale, sunt 392.438. Ceea ce înseamnă că rămân 16.634 fără drept de vot unde sunt incluşi şi majoritatea elevilor. Dar, populaţia şcolară înregistrată la IşJ Arad este de peste 65.000 elevi dintre care doar o mică parte au deja 18 ani împliniţi pentru a fi consideraţi electori. şi mai sunt cei sub 3 ani care nu intră în statistica şcolară….Pentru acest scrutin însă lungimea listelor nu mai este atât de relevantă, contează doar numărul voturilor valide.
Citiți principiile noastre de moderare aici!