În slovacă, maghiară, română, germană și croată vor fi susținute sfintele liturghii, în perioada 10-15 august, la Bazilica „Maica Harurilor” Maria Radna din Lipova. Sâmbătă, 10 august, de la ora 11, Episcopul de Oradea, Bocskei Laszlo, va oficia Sfânta Liturghie în limba slovacă, urmând ca duminică, 11 august 2019, de la ora 8 să fie oficiată slujba în limba maghiară, iar de la ora 10:30 în limbile română, maghiară și germană. Miercuri, 14 august, de la ora 18 va fi oficiată Sfânta Liturghie în limba croată, de la ora 19 în limbile română și maghiară, urmând ca de la ora 20 să aibă loc Sfântul Rozar, devoțiune în cinstea Maicii Domnului și procesiune cu icoana în fața bazilicii.
Joi, 15 august, când credincioșii vor marca Adormirea Maicii DomnuluU+0069, la Bazilica Maria Radna vor fi oficiate Sfinte Liturghii în limba croată (7:30) și maghiară (9:30). De la ora 11,abatele de Pannonhalma, Hotobagyi Tamas Cirill și Episcopul de Timișoara, E.S. Msgr. Jozsef Csaba Pal, vor oficia Sfânta Liturghie Solemnă, în limbile română, maghiară și germană. O Sfântă Liturghie va fi oficiată și la ora 13, în limba română, ora 14 fiind destinată Sfintei Liturghii Greco-Catolice. Seara, de la ora 17, va avea loc în biserica bazilcii un concert de muzică meditativă susținut de Gheorghe Iovu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!