O să fie sărbătoare mare la Ambasada Republicii Populare Chineze în România. Marţi, 26 septembrie, aici, adică la sediul Ambasadei de la Bucureşti, Excelenţa Sa Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, îi va aştepta pe toţi invitaţii să sărbătorească împreună Ziua Chinei, eveniment celebrat pe data de 1 octombrie. Iar printre invitaţii de seamă se numără şi preşedintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad, Lizica Mihuţ. Aşa neobosită cum o ştim cu toţii, Lizica Mihuţ va fi prezentă la eveniment cu un plan bine stabilit: să prezinte nu doar cei trei ani de activitate de succes ai filialei arădene a Casei Româno-Chineze, ci şi viitorul bine gândit.
„Sunt extrem de onorată de această invitaţie, pe care o voi considera un prilej pentru a mă referi la activitatea prodigioasă a Casei Româno-Chineze, filiala Arad, în cei trei ani susţinuţi de activitate. Voi face referire la Editura Casei Româno-Chineze şi la volumele pe care le-am scos aici, la cele două ediţii – care ambele s-au dovedit un succes – ale Simpozionului Cultura şi Civilizaţia Chineză – Dialoguri interculturale româno – chineze, la toate celelalte activităţi derulate de noi, la sprijinul şi implicarea în evenimente arădene şi nu numai, aşa cum a fost cazul extrem de reuşit al implicării în Campionatul Internaţional de Şah de la Arad”, ne-a detaliat intenţiile sale cu ocazia sărbătorii de la Bucureşti, preşedintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad.
Lizica Mihuţ a precizat, totodată, că nu va vorbi la acest eveniment deosebit doar despre trecut, ci mai ales despre viitor. „După Ziua Chinei începe, în fapt, un nou an de activitate pentru Casa Româno-Chineză, un an în care avem deja planuri mari: ne propunem să scoatem o nouă carte la Editura Româno-Chineză, ne propunem să întărim relaţiile şi pe alte componente, nu doar culturale, să ne implicăm şi mai mult în evenimentele care au avut vizibilitate, dar mai ales ne propunem să realizăm ediţia a III-a a simpozionului cu care ne-am făcut deja remarcaţi. Un simpozion care va ieşi din coordonatele fixate în trecut, pentru că îşi va lărgi sfera”, a detaliat Lizica Mihuţ.
Nu mai puţin de 23 de teme, extrem de interesante şi diversificate, vor fi abordate cu ocazia simpozionului, gândit a avea loc în luna noiembrie. Mai mult se lucrează în prezent la un parteneriat cu Camera de Comerţ, Industria şi Agricultură Arad şi cu Uniunea Industriaşilor, filiala Arad, se intenţionează abordarea a mult mai multor domenii fapt pentru care cea de a treia ediţie a simpozionului ar urma să poarte numele mai larg de „Cultură şi Civilizaţie Chineză- Dialoguri româno-chineze”. Alte date legate de simpozion sunt încă ţinute la secret de organizatori.
Şi tot pentru viitor, Lizica Mihuţ a punctat faptul că se va insista şi mai mult pe colaborarea cu Con Brio, asociaţia condusă de preşedintele Ana-Maria Dragoş şi la care îşi aduc aportul Ramona Pencea, preşedintele Patronatului psihologilor cu drept de liberă practică în zona Vest, Liliana Bran, directorul Şcolii Postliceale Sanitare Arad, Tabita Alexa, manager Marem, Viorica Popescu, avocat. O asociaţie care are reprezentat în foarte multe domenii de activitate şi cu care Casa Româno-Chineză, filiala Arad, a colaborat şi îşi propune să colaboreze şi mai bine pe viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!