Dr. Faur apelează la factorii de decizie din judeţ şi de la Minister pentru a sprijini sistemului sanitar.
Jurnal arădean: Domnule Mircea Faur, sunteţi director al Direcţiei de Sănătate Publică. Cum percepeţi dumneavoastră starea de sănătate a arădenilor?
Mircea Faur: Din cei 457.318 cetăţeni din judeţul Arad, 53.724 suferă de boli hipertensive, 31.429 – de cardiopatie ischemică şi alţi 15.275 sunt diabetici. Indicele de mortalitate a fost, în anii 2007 şi 2008, aproximativ acelaşi: 13%.
Jurnal arădean: Ce putere aveţi dumneavoastră de a schimba lucrurile în bine?
Mircea Faur: Având în vedere programul de guvernare în perioada 2009-2013, strategia sanitară judeţeană va avea în vedere creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, respectarea principiilor de management stabilite pentru întreg sistemul de sănătate prin descentralizare, transparenţă, competiţie şi responsabilizare decizională şi administrativă. În privinţa aspectelor negative derulate pe parcursul ultimului timp, voi urmări eficienţa şi transparenţa în administrarea şi cheltuirea banilor contribuabililor, echitate, accesibilitate – cu accent pe măsurile de promovare şi prevenţie, implicarea factorilor decizionali locali în favoarea comunităţii.
Jurnal arădean: Ce v-aţi propus, efectiv, să faceţi ca director al Direcţiei de Sănătate Publică Arad?
Mircea Faur: Obiectivele mele sunt următoarele: eficientizarea serviciilor din cadrul DSP Arad, elaborarea planului de management pe termen scurt, comunicarea internă şi îmbunătaţirea colaborării instituţionale: compartimente din structura instituţiei, unităţi sanitare din subordinea instituţiei, servicii de asistenţă socială şi protecţia copilului, ISJ Arad, Casa de Asigurări de Sănătate, Consiliul Judeţean, primării, consilii locale.
Jurnal arădean: În ce măsură credeţi că veţi reuşi să vă îndepliniţi obiectivele?
Mircea Faur: Sistemul sanitar este un sistem complex, necesită modernizare permanentă prin dotarea cu aparatură performantă în funcţie de specialitate şi nivel de performanţă, creşterea calităţii actului medical prin personal medical mediu şi superior bine pregatit. Obiectivele pe care le-am stabilit vor fi realizate prin demersuri la Ministerul Sănătăţii, prin lobby local cu participarea tuturor factorilor de decizie – Instituţia Prefectului Judeţului Arad, Consiliul Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Local al Municipiului Arad, precum şi prin concursul parlamentarilor arădeni. Am luat deja legătura cu domnul prefect Bibarţ Călin şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Arad, domnul Ioţcu Nicolae, care au acceptat în limita timpului disponibil să participe la întruniri comune de conlucrare şi sprijin pentru problemele sistemului sanitar arădean.
Jurnal arădean: Cum apreciaţi intenţia Ministerului Sănătăţii de introducere a co-plăţii serviciilor medicale prin „tichetele de sănătate”?
Mircea Faur: Consider că introducerea tichetelor pentru sănătate va fi benefică pentru reducerea consumului nejustificat de servicii medicale. De asemenea, poate să conducă la creşterea resurselor financiare în sistemul de sănătate şi la asigurarea de servicii eficiente şi de calitate în sistem. Introducerea tichetelor pentru sănătate ar permite dezvoltarea segmentelor sistemului care sunt solicitate, şi plata furnizorilor în funcţie de activitate şi performanţă. Consider că persoanele din categoriile defavorizate, persoanele sărace, pensionarii, copiii, elevii (inclusiv cei cu vârsta cuprinsă între 18-26 ani cuprinşi într-o formă de învăţământ şi care nu realizează venituri), persoanele cu handicap, gravidele, inclusiv pentru patologia asociată sarcinii, ar trebui exceptate de la plata contribuţiei personale.
Jurnal arădean: La momentul învestirii dumneavoastră în funcţie, aţi declarat că prima dumneavoastră prioritate este „intrarea în normalitate a întregului colectiv al DSP”, făcând referire la „situaţia delicată în care a fost pusă Direcţia de către fosta conducere”. Ce aţi întreprins în această direcţie? Care e situaţia acum?
Mircea Faur: Problemele mediatizate excesiv şi situaţia delicată în care a fost pus colectivul din cadrul DSP Arad şi care au afectat imaginea reală a sistemului sanitar arădean, sunt în curs de rezolvare pe cale administrativă. Echipa de conducere nouă, investită de organele locale, este preocupată de a evita pe viitor aceste disfuncţionalităţi. Întregul colectiv al DSP Arad, compus din cadre medicale bine pregatite profesional, urmăreşte stabilirea imaginii reale, pozitive a sistemului sanitar arădean şi desfaşurarea activităţii sanitare în condiţii de normalitate.
CARTE DE VIZITĂ
Mircea Faur s-a născut la 21 august 1946, la Arad. A absolvit Liceul „Elena Ghiba Birta”, apoi Facultatea de Medicină din Timişoara (1970). Din 1977, e medic specialist în ortopedie-traumatologie şi, din 1992, medic primar. Este căsătorit şi are un copil.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!