Primăria Arad le propune aleşilor să voteze săptămâna viitoare, în şedinţă ordinară, atribuirea unui spaţiu pentru Consulatul Republicii Moldova. Şi nu oricum. Propunerea executivului este următoarea: să relocheze Asociaţia Apostolică Independentă “Efes” din apartamentul nr. 3 situat în Arad, Strada Vârful cu Dor nr. 15, imobil pentru care asociaţia cu pricina deţine un contract de închiriere pentru a asigura spaţiu consulatului. Apartamentul cu pricina este propus spre transmitere în folosinţă gratuită Consulatului Republicii Moldova alături de apartamentul nr. 1. Instituţia s-ar bucura la Arad, astfel, de 4 birouri, antreu şi baie.
Solicitare de la consul
Propunerea executivului are la bază solicitarea privind repartizarea unui sediu din partea Consulului Onorific al Republicii Moldova în regiunea de Vest a României şi necesitatea ca acesta să îşi poată desfăşura şi organiza, în cele mai bune condiţii, activităţile specifice.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!