ARAD. Zeci de agenți economici din Arad sunt luați la purecat de Poliția Locală privind respectarea drepturilor de autor.
Direcția Generală Poliția Locală Arad a transmis că „reprezintă autoritatea publică ce aplică sancțiuni pentru nerespectarea drepturilor de autor pentru toate creațiile audio, conform prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, republicată. Precizăm că asociația care gestionează aceste aspecte este Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, având acoperire pe cinematografie, inclusiv în cazul unităților HORECA (tot ce reprezintă cazare și servire)”.
În aceste condiții, agenții economici care dețin cluburi, discoteci, baruri, restaurante, unități de alimentație publică, hoteluri, pensiuni, moteluri, magazine, mall-uri, supermarket-uri, hipermarket-uri, societăți organizatoare de concerte, spectacole sau alte activități artistice, etc. au obligația de a deține licență neexclusivă (eliberată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România) „pentru comunicarea publică a fonogramelor și a operelor cinematografice ori alte opere audiovizuale, precum și pentru reproducerea fonogramelor destinate exclusiv comunicării publice ambientale și lucrative”.
59 de firme controlate
„Acțiunile de verificare ale polițiștilor locali cu atribuții de control comercial au fost începute în urmă cu doi ani, ulterior sesizărilor transmise în baza protocolului încheiat de către DGPL Arad cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, echipajele din teren având posibilitatea identificării operative a celor ce dețin licența mai sus menționată. Au fost verificate în această perioadă 59 de firme. Menționăm că în situația încălcării normelor privind difuzarea fonogramelor în spații publice, se pot aplica amenzi conform prevederilor Legii nr. 8/1996, al căror cuantum este cuprins între 3.000 lei și 30.000 lei, sumele făcându-se venit la bugetul local. În situația în care contravenientul este persoană juridică, limitele amenzilor contravenționale se măresc de două ori”, au transmis reprezentanții DGPL Arad.
Trimite articolul
XCtp -ul ,recons sau alte instituții de acest gen respecta aceste drepturi de autori? Achita inclusiv la Orda sau Credidam?
Locala e ca si Pepsi. freacă menta
NU VA MAI SATURA AL DE SUS! ati terminat coruptia, salariile foarte maru IAR ACUM TREBUIE SA VA JUSTIFICATI ORGANIGRAMA!
ASA SA VA AJUTE DOMNUL!!!!
Desființați locala