ICR Budapesta și Filiala Seghedin invită publicul timp de două zile pentru a sărbători cei trei ani de când locomotiva româno-maghiară alunecă cu măiestri pe şinele muzicii jazz. Un concert de excepţie cu prestigioşii Sebastian Burneci şi Maria Răducanu, invitaţi pe scena Clubului de Jazz budapestan, urmat a doua zi de o prelegere a lui Florian Lungu depspre dezvoltarea jazzului in România şi de lansarea volumului Blues de Timişoara – o autobiografie Bela Kamocsa în versiune maghiară. Nu lipseşte, la ediţia aniversară István Gyárfás, coordonatorul maghiar al proiectului, supranumit ”mecanicul Locomotivei” care se va alătura altor doi virtuozi din Ungaria: Balázs Horváth, contrabas şi István Baló, tobe. Concertul va fi oferit publicului din Seghedin la Grand Cafe Cinema.
Concertul de la Budapesta – Budapest Jazz Club (1088 Budapest, Múzeum utca 7) va avea loc în data de 16 februarie 2012, orele 21.00 iar cel de la Seghedin – Grand Cafe & Cinema (Deák Ferenc u.18.) pe 17 februarie 2012, orele 19.00.
Maria Răducanu s-a născut la Huşi – Vaslui, pe 3 noiembrie 1967. Urmează studii de vioară, chitară şi de filologie (franceză) la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi şi Universitatea Bucureşti. Între 1984-1993 ia parte la majoritatea festivalurilor şi concursurilor naţionale de jazz, atât în calitate de compozitoare cât şi de interpretă. Lansează opt albume, printre care „Pe vale” şi „Lumini” au fost premiate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi concertează în SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Albania, Elveţia, Polonia, Cehoslovacia, Italia şi Luxemburg. Apare de asemenea pe albume precum „Viaţa lumii” (JAM RECORDS, 2003, alături de Mircea Tiberian Quartet), şi “Rosa Das Rosas” (alături de Mircea Tiberian şi Lisle Ellis). Colaborează cu nume mari din jazzul autohton precum Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Vlaicu Golcea, Sorin Romanescu, Pedro Negrescu, Mihai Iordache, Eugen Nichiteanu, Sorin Terinte, Puiu Pascu, etc.) şi personalităţi ale jazzului mondial ca Maurice de Martin, Jan Roder, Michael Griener, Marc Ribot, Chris Dahlgren, Ben Abarbanel-Wolff, Travis DiRuzza, Siegfried Kessler, Malo Vallois şi Krister Jonssondin. În aprilie 2010, la invitaţia celebrului muzician american de avangardă John Zorn, Maria Răducanu înregistrează albumul „Ziori”, alături de chitaristul jazz Marc Ribot (colaborator constant pentru Tom Waits, Elvis Costello sau Norah Jones). Fie că o întâlneşti pe o străduţă din Paris sau pe scena vreunei filarmonici, profesiunea de credinţă a Mariei Răducanu urmează concepţia dostoievskiană că „frumuseţea va salva lumea”.
Sebastian Burneci este un tânăr muzician cu o pregătire temeinică atât în muzică clasică cât şi în jazz. Născut în Constanţa, într-o familie de muzicieni, Burneci începe să cânte la pian şi trompetă de la 6 ani. Pe lângă dragostea pentru muzica clasică, insuflată de mama sa, artistul descoperă jazz-ul de pe vinilurile tatălui său. „…stăteam pe jos în apartamentul părinţilor mei din Constanţa şi căutam muzică în colecţia tatei. Totul a mers cum trebuie până când într-o bună zi am dat peste discul lui Dizzy Gillespie şi Arturo Sandoval “To A Finland Station”. Atunci aveau să înceapă problemele…” îşi aminteşte Burneci. După absolvirea Liceului de muzică Regina Maria din Constanţa, Burneci se mută la Bucureşti în 2001 unde studiază trompetă clasică la Conservator cu Iancu Văduva şi începe colaborarea atât cu Orchestra Simfonică Radio, cât şi cu Filarmonica de stat. În scurt timp devine recunoscut pentru arta trompetei sale şi este cooptat în Big Bandul Naţional Radio. După absolvirea conservatorului în 2006 se mută în Olanda, la Amsterdam, unde trăieşte şi în prezent. După ce a concertat în orchestra de tineret condusă de Peter Herbolzheimer, studiază trompetă jazz la Conservatorul Prins Claus, din Groningen sub tutoriatul lui Alex Sipiagin, Kurt Weiss, Peter van Soest, după ce anterior, în 2007 a urmat cursurile ţinute de Brian Lynch. În prezent cântă printre alţii alături de big banduri suedeze precum “Jumpin Jazz Orchestra” condusă de Jelle Visser, “Stage Band” a lui Bert Pfeiffer, “West Coast Big Band” condusă de Kurt Weiss.
István Gyárfás începe prin a cânta la vioară, după care urmează Colegiul Kandó Kálmán pentru a se întoarce ulterior la muzică. În 2001 absolvă Colegiul de Muzică Liszt Ferenc şi predă chitară jazz. Este prezent în concert la diferite festivaluri şi în cluburi de jazz, concertând alături de nume mari din Ungaria: Gyula Kovács, Imre Kőszegi, contrabasiştii Aladár Pege, pianiştii György Vukán, Béla Szakcsi Lakatos, trompetistul Rudolf Tomsits, saxofoniştii László Dés, Mihály Dresch, violonistul Csaba Deseő, flautistul Ádám Török sau soliştii Tamás Berki, Kati Bontovics. Susţine concerte alături de interpreţii internaţionali de renume: Tommy Víg, Bosko Petrovic, Ed Thigpen din Oscar Peterson Trio, Ernie Wilkins de la Count Basie Bigband, Herbie Mann, trompetistul american Mike Wax, Kim Hutchcroft, Sylvain Beuf, Benny Green, Ted Rosenthal, clarinetistul Joe Murányi din grupul lui Louis Armstrong, Jimmy Woode, fost contrabasist în grupul lui Duke Ellington şi solistele Carol Cass şi Sidney Ellis.
Balázs Horváth s-a născut în 1973, la Budapesta unde între 1994-1998 studiază chitară bas jazz la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, obţinând diploma de absolvire în 1998 iar între 1997-2002 absolvă secţia contrabas jazz de unde obţine diploma în 2003. În paralel în 1998 urmează cursuri de contrabas jazz la şcoala de vară Berklee din Perugia şi între 1999-2000 cursuri de contrabas la Şcoala Superioară de Muzică din Paris, cu Riccardo Del Fra, Daniel Humair şi Francois Théberge. În prezent cântă alături de Quartet „B“, Borbély Műhely, Váczi Dániel Trio, Borbély – Dresch Quartet, Trio Minor (premiul întâi acordat de Federaţia Maghiară de Jazz în 2008), Balkan Jazz Project, Horváth Gábor Trio, Karosi Júlia Quartet, Kovács Linda Quintet. A mai concertat alături de grupuri precum: Budapest Jazz Orchestra, Kőszegi Imre Quartet, Magyar Art Orchestra, Nagy János Trio, Fenyvesi Márton Trio sau alături de instrumentiştii: Dave Liebman, Herbie Mann, Dewey Redman, Kyle Gregory, Ben Castle, Al Foster, Mike Manieri, Miles Griffith, Daniel Humair, Harry Sokal, Theodosii Spasov.Printre materialele muzicale lansate se numără: Quartet „B“: Jelek (1998), Crystal Mountain (2003), Borbély Műhely: Meselia Hill (2005) (câştigător al premiului Radioului naţional maghiar „eMeRTon“- pentru cel mai bun grup jazz al anului) 2005), Hommage á Kodály (2009), Borbély Mihály Balkan Jazz Project w/. Theodosii Spasov: Live at Fonó (2011).
István Baló se familiarizează cu tobele la vârsta de 12 ani, iar în 1978 absolvă Colegiul de Muzică Bartók Béla, catedra de jazz. Cronologic cântă alături de: István Regős, László Dés, János Másik, Károly Binder, Mihály Dresch, György Szabados (în al cărui grup este unul dintre membrii activi ai promovării noii „muzici ungureşti libere”), Gábor Gadó, Gyula Babos, Béla Szakcsi Lakatos, András Párniczky (grupul Nigun), Mihály Borbély. Cântă alături de grupurile artiştilor internaţionali John Tchicai, David Murray, Archie Shepp, Dewey Redman, Chico Freeman şi John Zorn. În prezent este membru permanent al grupurilor Dresch Quartet, Borbély Műhely, Bacsó Kristóf, respectiv Földi Gergő, însă în timpul liber cochetează cu colaborări alături de alţi muzicieni maghiari de jazz precum: István Grencsó, Róbert Benkő, Ernő Hock, János Egri, Miklós Birta sau i Márton Fenyves. A predat peste 30 de ani după propria metodologie la Colegiul de Muzică Bartók Béla, împărtăşind tainele artei sale multor tineri, iar din 2008 predă la catedra de artă a Colegiului de muzică Kodolányi János din Székesfehérvár.
O prezentare a evoluţiei jazzului românesc fa fi susţinută în 17 februarie de Florian Lungu cu ilustrări power-point şi secvenţe de film documentar
Florian Lungu, „al treilea monstru sacru al jazzului românesc”, supranumit ”Moşul”, este considerat cel mai importat critic roman de jazz, jurnalist, cu peste 2.000 de articole publicate, circa 6.000 de emisiuni la radio şi nenumărate note de prezentare pe coperţile discurilor românesti de jazz, peste 1.000 de emisiuni la Televiziunea Română, prezentator a numeroase concerte şi festivaluri din Capitală şi din ţară. Totodată, muzicologul Florian Lungu se consideră „fericit până la sfârşitul zilelor” pentru a-i fi cunoscut şi ascultat pe scenele româneşti pe marii Louis Armstrong, Duke Ellington, Benny Goodman, Charlie Mingus, Woody Herman, Dizzy Gillespie, Thelonious Monk, Art Blakey, Gary Burton, Ornette Coleman, Keith Jarrett, Chick Corea, Joe Zawinul, Michel Petrucciani, Martial Solal, Bob Berg, John McLaughlin, Jimmy Smith, Steve Lacy, Mal Waldron, Archie Shepp, Kenny Garrett etc. – având de asemenea bucuria să îi prezinte pe importanţii muzicieni români: Iancsi Körössy, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Eugen Ciceu, Dan Mândrilă, Marius Popp, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Garbis Dedeian, Harry Tavitian, Ion Baciu jr. sau Nicolas Simion, marea lor majoritate prezenţi la Budapesta şi Seghedin în vagoanele Locomotivei Jazz.
În 17 februarie 2012, de la ora 18.00, în paralel cu concertul muzicienilor invitaţi la Grand Cafe Cinema, Seghedin va avea loc la sediul ICR din Budapesta lansarea traducerii în limba maghiară a volumului autobiografic Blues de Timişoara – O autobiografie Bela Kamocsa. Întreaga geneză a blues-ului timişorean i-a fost dictată cu farmecul caracteristic, în ultimele clipe ale vieţii sale, de Bela Kamocsa lui Tinu Pârvulescu. În prezenţa lui Barna Bodo editorul variantei în limba maghiară, publicată la editura BrumaR, va fi evocată importanţa lui „Kamo” atât pentru evoluţia jazzului românesc contemporan cât şi pentru generaţia ce i-a urmat şi căreia nu i-a refuzat niciodată ajutorul.
Tinu Pârvulescu – lector la Universitatea de Vest din Timişoara, cursuri despre film şi Ideea Europeană şi la Institutul de Arte Plastice din Timişoara, secţia mass-media – curs de Istoria cinematografiei. Este doctor în studii culturale, devenind un expert al filmului din Europa de Est – şi nu numai – în perioada comunistă scriind studii de film şi chiar scenarii la Hollywood, fără a ceda tentaţiilor comerciale. A studiat la Universitatea Minneapolis din statul Minnesota, unde a fost bursier, apoi asistent şi tot acolo a obţinut şi doctoratul. Ulterior, la Universitatea “Washington” din St. Louis, statul Missouri predă timp de doi ani Istoria cinematografului european în timpul Războiului Rece. Reîntors în ţară, Tinu Pârvulescu, nonconformistul de ieri şi de azi, predă în Timişoara şi încearcă să păstreze trează amintirea unor oameni care nu trebuie daţi uitării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!