Incendiul a izbucnit, luni dimineață, la locomotiva trenului Regio 2602 Arad – Timișoara Nord, între stațiile Șag Hm (localitatea Șagu) și Vinga. Reprezentanții SNTFC CFR Călători au precizat că „Siguranța și securitatea pasagerilor si a personalului nu au fost afectate”. Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost contactat serviciul 112, la fața locului sosind mai multe autospeciale de stingere.
Cauzele care au generat incendiul nu au fost încă stabilite.
„CFR Calatori cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident și le mulțumește pentru înțelegere”, menționează cei de la CFR Călători.
Conform celor de la CFR Infrastructură, șase trenuri de călători au întârzieri din cauza incidentului.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Șag (localitatea Șagu – n.r.) și Vinga, (linie simplă electrificată), unde în cursul acestei dimineți (luni – n.r.), la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu. La fața locului s-au deplasat pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului și o drezină pantograf, care va face verificări la linia de contact. Menționăm faptul că, 6 trenuri de călători staționează în gările adiacente, așteptând redeschiderea circulației, urmând să ajungă la destinație cu întârziere”, transmit aceștia.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a transmis detalii cu privire la intervenție.
„În această dimineață în jurul orei 05.45, Detașamentul Arad a intervenit cu o autospecială de stingere, cu sprijinul SVSU Vinga și Șagu, ambele cu câte o autospecială de stingere, între localitățile Șagu și Vinga, la un incendiu ce se manifesta la locomotiva trenului Regio 2602 Arad – Timișoara. Trenul avea în componență 2 vagoane.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la partea din față a locomotivei, violent, cu flacăra deschisă. A fost solicitat echipaj de la CFR pentru scoaterea locomotivei de sub tensiune. Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, călătorii fiind coborâți din tren. Până la sosirea echipei specializate de la CFR s-a acționat doar pentru protecție.
Incendiul a fost stins în jurul orei 09.00, în acest moment (9:30 – n.r.) echipajele acționând pentru răcirea interiorului. Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Călătorii au fost transportați în stația de cale ferată Șag Hm, din localitatea Șagu, tot acolo ajungând și cele două vagoane.
VIDEO: V.O.
Trimite articolul
XDRULA puslama USR-ista , DEMISIA !!!
-
Vezi că-i boală veche , cam din vremea când îi votai pe frații lui Necolaiciuc . Ce-ai vrea , să repare Drulă ca Prâslea cel voinic într-n an ce s-a stricat/furat în treizeci ? Prâslea cel Voinic nu-i personaj real . E personaj de basm , îl regăsești disimulat printre poveștile scrise de mafia roșie cu sau fără epoleți în fiecare campanie electorală
-
daca drula nu poate repara ce s a furat grebuia sa refuze postul de ministru nu avem nevooe de scuze avem nevoie de solutii nu l am pus pe drula sa ni se planga ca nu stiu ce au facut aia dinainte
-
Dar nu inteleg dece va mirati!!! Locomotivele astea au toate peste 30 de ani de functionare.Sant ramase de pe timpul lui Ceasca.Mintile astea luminate care sau perindat pe la conducerea CFR ului si la ministerul transporturilor ce au mai achizionat vreo locomotiva noua ZERO,vreo linie electrificata ZERO,au cum zic ei au modernizat vechiturile de vagoane,au modernizat vagoanele restaurant intradevar erau super facute a venit MAESTRUL CUC si a spus ca sant nerentabile si se pare ca au si disparut din Romania,au cumparat la CFR mii de lopeti fara coada,echipamente de scafandri,sa nu uitam mii le de WC maro care au fost imprastiate in toate garile si niciodata folosite.Norocul nostru ca am intrat in UE si mai dau aia bani pentru reconditionarea linilor ca alt fel mai ajungeam sa nu mai fie nevoie de locomotive,vagoane ca dispareau si astea cum sant multe lini secundare.Ca fabrica de locomotive ELECTROPUTERE a disparul noroc ca au mai salvat ceva din ea privati,fabricile de vagoane idem,fabrica de boghiuri Bals a disparut.Asta este noua politica dusa de actuali guvernanti
-
Locomotive?Doar de locomotive e vorba aici?Dar de calea ferată ce ziceți?O bombă cu ceas!Mai vedeți pe careva din angajații CFR să verifice siguranța ei?Dar de condițiile de călătorie din trenuri raportat la preț?Rușine CFR, rușine guvern de 2 bani!
„Cauzele care au generat incendiul nu au fost încă stabilită”.
Ha???
Fii pe pace: ori va fi stabilite, sau vor fi stabilită, că altmintrelea nu se poate, parol!
Brava lui la matale!
Cinste dese lui școlile (pe) care le-ai urmat!
Onoare multe profesorilor (pe) care te-a trecut dintr-o clasă-ntr-alta!
cred ca e o imagine relevanta a ceea ce inseamna CFR astazi. Cred ca nu mai e suficient ca un tren atunci cand ajunge la Timisoara sa-i schimbe clasa doar din panourile de pe usa exterioara.