Două familii din municipiul Arad au fost făcute fericite de consilierii locali municipali care, la ultima şedinţă CLM, au aprobat, în unanimitate, repartizarea unor locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
„Având în vedere faptul că în Municipiul Arad sunt libere locuinţe construite prin ANL cu una și cu două camere, că există listă de priorităţi a persoanelor care au acces la o locuinţă construită prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 40/15.02.2017, consider oportună adoptarea unei hotărâri privind aprobarea repartizării acestor
locuinţe” – subliniază primarul Gheorghe Falcă în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre aflat pe masa aleşilor.
„S-a făcut corespondență cu toți solicitanții de locuințe construite prin ANL, aflați pe lista de prioritate aprobată prin Hotărârea nr. 40/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad, însă o parte dintre ei nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute de lege referitoare la vârstă, sau au dobândit în proprietate locuință, ori nu au prezentat actele solicitate prin adrese” – explică reprezentanţii Serviciului Fond Locativ din cadrul Primăriei Arad.
În cele din urmă, autorităţile au decis numele beneficiarilor celor două locuinţe ANL aflate în aşteptarea noilor chiriaşi. Astfel, Nicoleta Antonela Doboș şi familia ei se vor muta într-un apartament cu două camere situat pe Bulevardul Nicolae Titulescu, în timp ce Adrianei Adina Gabor i-a fost repartizat un apartament cu o cameră aflat pe strada Voinicilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!