De luni, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, e afişat un proiect care vorbeşte de ce se va ridica cu adevărat pe terenul fostei fabrici IMAR. Mai exact de ultima propunere, cea de acum, în condiţiile în care de câţiva ani s-au tot făcut propuneri şi chiar realizat PUZ-uri pe temă. Acum este vorba de un nou proiect: proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent (RLU) „Complex rezidenţial şi de servicii, Calea Aurel Vlaicu nr.14, municipiul Arad”, act care va sta până la data de 19 februarie la transparenţă decizională la Primărie.
Arădenii pot studia propunerile de acum ale dezvoltatorului imobiliar pentru terenul situat pe Calea Aurel Vlaicu. Despre ce e vorba cu exactitate? Despre un complex rezidenţial şi de servicii care urmează a fi construit pe terenul pe care a funcţionat IMAR Arad, deşi, iniţial, aici se dorea ridicarea unui mall, iar în spate a unor blocuri şi case. Conform proiectului de acum, însă, SC Complex Rezidenţial Arcade SRL, firmă cu sediul în Bucureşti, a cerut aprobarea construirii unui complex rezidenţial cu trei zone, pe suprafaţa vizată de 34.573 mp.
În prima zonă se vrea amenajarea unui centru comercial şi de servicii în regim parter plus un etaj, la care să se adauge o zonă rezidenţială de locuinţe, care va cuprinde 149 de apartamente în regim subsol, parter şi patru etaje. Desigur, centrul comercial (clădirea cu funcţiuni comerciale şi de servicii) va fi amplasată în apropiere de Calea Aurel Vlaicu, pentru că e una dintre cele mai circulate şi, desigur, pentru că asigură vadul comercial de care are nevoie o astfel de activitate.
În cea de-a doua zonă se doreşte amenajarea de locuinţe colective, cu 156 de apartamente, cu subsol, parter şi patru etaje, în timp ce în zona a treia sunt proiectate 22 de loturi destinate locuirii în regim izolat, cuplat, înşiruit, pentru locuinţe individuale, adică case cu subsol, parter, un etaj şi o mansardă.
Accesul carosabil la această subzonă va fi asigurat dinspre Calea Aurel Vlaicu prin intermediul drumului colector propus la limita estică a incintei.
180 de locuri de parcare
Revenind la spaţiul comercial care a luat locul mall-ului iniţial gândit de dezvoltatori, aici vor fi amenajate, potrivit proiectului aflat la transparenţă, la sol, 40 locuri de parcare auto, în timp ce în jurul locuinţelor colective vor fi amenajate alte circa 140 locuri de parcare.
Proiectul care vorbeşte de ridicarea pe fostul IMAR a spaţiului comercial şi a locuinţelor individuale şi colective poate fi parcurs de orice arădean interesat până pe 19 februarie, iar cei care au de făcut sugestii, opinii, ba chiar reclamaţii o pot face tot până la acea dată la Registratura Primăriei Municipiului Arad.
Istoria proiectelor de pe terenul IMAR
Zona unde urmează să se ridice complexul rezidenţial a fost printre primele zone de producţie dezafectate în cartiere, zona fiind propusă spre reconversie în zonă comercială şi rezidenţială de către vechiul proprietar (SC IMAR SA), după ce au fost desfiinţate toate clădirile aparţinând fostei fabrici de mobilă. Dezvoltatorul Africa Israel Investments, care a anunţat în 2007 că va construi un mall pe terenul fostei fabrici de mobilă şi în spate blocuri şi case, şi-a schimbat de mai multe ori proiectul, dar nu a mai trecut la fapte.
În 2012, AFI Europe România, alt dezvoltator imobiliar, a anunţat că a obţinut autorizaţia de construcţie pentru un hipermarket şi un magazin de bricolaj în cadrul parcului de retail pe care dorea să-l dezvolte în Arad, pe terenul fostei fabrici. N-a fost să fie nici aşa.
La un moment dat, s-a vorbit chiar de un spaţiu comercial care să fie legat printr-o pasarelă de Atrium Mall. Desigur, nici acest plan nu a fost pus un practică.
A venit acum rândul celor de la SC Complex Rezidenţial Arcade SRL să propună aici un complex rezidenţial şi de servicii. Ca o ultimă, dar interesantă informaţie, proiectul celor din Bucureşti a fost realizat de SC Pro Arhitectura SRL, firma de arhitectură a Elei Falcă.
DOWNLOAD Proiectul pentru terenul IMAR
Citiți principiile noastre de moderare aici!