„Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale se sistează alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de miercuri, 24 aprilie a.c., începând cu ora 08.30, pe străzile Ogorului, D. Bagdasar, Molidului, Colţişor, Pinului, Petuniei, Merişor, Viilor, Calea Timişorii (între numerele 120 – 212), Cartier Axa 1 şi Cartier Axa 2 din municipiul Arad şi în localitatea Zădăreni din judeţul Arad”, ne anunță Florentina Maghiar, purtătorul de cuvânt al Eon.
Compania de furnizare a gazelor îi sfătuiește pe consumatori să închidă toate focurile, iar, după reluarea distribuției, să supravegheze modul de ardere timp de 30 de minute. „Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil în jurul orei 17.00”, ne mai spun cei de la Eon. În cazul în care arădenii simt miros de gaz, sunt rugați să anunțe imediat la telefonul 0800.800.928. „Regretăm disconfortul creat și îi asigurăm pe consumatori că depunem toate eforturile pentru ca reluarea alimentării cu gaze naturale să se realizeze cât mai repede posibil”, a încheiat Florentina Maghiar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!