Locuitorii din Zerind şi Grăniceri sunt nevoiţi să-şi cumpere apă de băut îmbuteliată, pentru că cea de la robinet s-a dovedit nepotabilă. Compania de Apă „Valea Crişurilor”, care se află sub autoritatea Consiliului Local Chişineu-Criş, nu ar fi schimbat filtrele din sistem, pentru că sunt prea scumpe, preferând să „scape” de comunele cu probleme decât să facă investiţii. Astfel, mai multe comunităţi locale care primesc apă de la societatea din Chişeineu-Criş vor trebui să se transfere la Compania de Apă Arad.
Fără licenţă
Compania de Apă „Valea Crişurilor” funcţionează fără licenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. A solicitat acordarea licenţei în octombrie 2016, iar răspunsul de la Bucureşti a venit recent şi nu este unul favorabil: „Vă aducem la cunoştinţă că cererea S.C. Compania de Apă Valea Crişurilor S.A. de acordare a licenţei pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, înregistrată la A.N.R.S.C. cu nr. 421321/14.10.2016, a fost respinsă prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C.”.
Unul dintre motivele invocate pentru neacordarea licenţei este legat de calitatea apei, care lasă de dorit. „Apa nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate în comunele Zerind şi Grăniceri, acesta fiind motivul pentru care autoritatea de sănătate pubilică (D.S.P. Arad) nu a acordat societăţii autorizaţia sanitară pentru producerea şi distribuţia apei potabile”, se arată într-o înştiinţare transmisă de A.N.R.S.C. Primăriilor Chişineu-Criş, Grăniceri, Mişca, Sintea Mare, Socodor şi Zerind.
Apă menajeră
După constatarea autorităţilor privind calitatea apei, localnicii au fost înştiinţaţi că nu o mai pot folosi decât în scopuri menajere. Oamenii sunt revoltaţi, pentru că îi costă mult apa îmbuteliată, iar cei cu veninuri mici nu îşi permit să o cumpere, astfel că fie folosesc din fântâni, fie îşi asumă să consume de la robinet.
Primarul comunei Zerind, Alexandru Simandi, acuză că furnizorul nu s-ar fi ocupat de întreţinerea instalaţiilor pentru ca apa să rămână în parametri normali.
„Când am aderat la această companie, în urmă cu câţiva ani, noi am predat sistemul de distribuţie cu analizele la zi, apa fiind potabilă, iar acum nu mai este. Compania trebuia să schimbe anumite filtre la 18 – 24 de luni, dar nu a făcut-o niciodată pentru că sunt scumpe, costă undeva la 70.000 de lei. Ne-a cerut nouă să le cumpărăm, însă nu ar fi legal să cumpărăm noi consumabilele, în timp ce compania încasează tariful pentru apă. În aceste condiţii, Consiliul Local Zerind a aprobat ieşirea din Compania de Apă Valea Crişurilor pentru a adera la Compania de Apă Arad”, a declarat primarul pentru Jurnal Arădean şi Aradon.
Evită investiţiile?
Până va curge apă potabilă de la Arad, vor mai trece luni de zile, situaţie care se întâlneşte şi la Grăniceri. Primarul Claudiu Bătrâneţ spune că apa nu conţine suficient clor pentru că “operatorul nu asigură un dozaj corect”.
Surse din administraţia oraşului Chişineu-Criş ne-au declarat că pentru a se evita investiţiile în comunele cu probleme, s-a ales ”calea despărţirii”, Zerind şi Grăniceri fiind lăsate să se mute la furnizorul din Arad.
Referitor la această situaţie, primarul oraşului Chişineu-Criş, Gheorghe Burdan, a refuzat să ofere declaraţii. Contactat de Jurnal Arădean şi Aradon, Burdan a spus: “Scrieţi cum doriţi dumneavoastră, acum sunt ocupat şi nu pot vorbi”. Nu au fost de găsit, însă, nici managerii Companiei de Apă Valea Crişurilor, societate care furnizează în continuare în unele localităţi o apă ce nu poate fi declarată potabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!