Sentinţa Tribunalului Arad nu este definitivă. Prejudiciul cauzat de lotul Fazi se ridică la peste 621.000 de euro. Din cauza prejudiciului imens, Tribunalul Arad a decis „instituirea sechestrului asigurător şi poprirea asigurătorie asupra tuturor bunurilor şi conturilor inculpaţilor Spătar Ovidiu Sergiou, Tătar Pavel, Martinovici Valentin Emil, Barna Marius Lucian, Miron Constantin, Şteţ Vasile, Baciu Bogdan Petru şi Costea Flavius Traian, până la concurenţa sumei datorate”.
Majoritatea membrilor lotului au primit pedepse cu executare, puţini scăpând cu pedepse cu suspendare, iar altora li s-a adăugat la pedeapsa primită luni şi restul de pedepse primite anii trecuţi – când au săvârşit alte infracţiuni – rămase neexecutate. Ca fapt inedit, luni, înainte de pronunţarea sentinţei, Tribunalul Arad a respins „cererea de înlăturare a probelor contând în interceptări telefonice şi procese verbale de transcriere a acestora, ca urmare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016, formulată de inculpaţii Fazekaş Ştefan, Martinovici Valentin Emil, Baciu Bogdan Petru şi Şteţ Vasile, prin apărătorii lor aleşi”.
Pedepsele cu executare
Fazekaş Ştefan a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, Spătar Ovidiu Segiu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, Tătar Pavel la 5 ani de închisoare cu executare, Martinovici Valentin Emil la 4 ani de închisoare cu executare, Barna Marius Lucian la 7 ani de închisoare cu executare iar Miron Constantin a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Şteţ Vasile a cerut instanţei arădene să-i fie schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de complicitate la furt calificat în infracţiunea de tăinuire, însă Tribunalul i-a respins solicitarea. Şteţ Vasile a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.
Pedepsele cu suspendare
Toth Mihai Adrian a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Instanţa arădeană a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Totodată, Toth Mihai Adrian este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Consiliul Local Arad, pe o perioadă de 100 de zile. Baciu Bogdan Petru a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, timp în care Baciu Bogdan Petru este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Consiliul Local Botoşani, pe o perioadă de 100 de zile. Costea Flavius Traian a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Şi pedepse complementare
Toţi cei care au fost condamnaţi la pedepse cu executare au primit, ca pedepse complementare, interziceri de exercitări de drepturi pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Celor care au primit sentinţe cu suspendare le-a fost încetată de drept măsura controlului judiciar şi a fost dispusă punerea de îndată în libertate – „dacă nu sunt arestaţi în altă cauză”.
Sute de mii de euro de dat înapoi
Tribunalul Arad a admis „acţiunea civilă exercitată de societatea de asigurare Allianz Suisse Versicherungs AG, asigurător de bunuri al părţilor civile Scott Sport S.A. şi SSG Europe Distribution Center S.A., prin mandatar Alliantz-Ţirian Asigurări S.A, şi obligă pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 392.516, 84 euro, reprezentând următoarele: – 276.439,86 euro, contravaloarea a 140 biciclete rămase nerecuperate; – 8.913,69 euro, contravaloarea repatrierii în Belgia a 235 biciclete; – 3.688,60 euro, lipsa câştigului pentru bicicletele deja rezervate; – 96.763,99 euro, lipsa câştigului pentru vânzări filiale; – 4.660,70 euro, lipsă câştigului pentru vânzări distribuitori”.
Cum se va recupera imensul prejudiciu? Pe bunurile inculpaţilor a fost instituit sechestrul asigurător însă nici aşa prejudiciul nu este în totalitate recuperat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!