Lotul reprezentativ al ISU Arad s-a calificat la etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență
„Anunțăm cu bucurie calificarea lotului reprezentativ al ISU Arad la etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Concursul se va desfășura la Piatra Neamț, în perioada 20-23 august 2024, și va reuni cele mai bune echipe de pompieri din țară. Lotul reprezentativ al ISU Arad a început deja pregătirea intensă pentru această competiție, cu scopul de a obține rezultate remarcabile și de a aduce onoare instituției și județului nostru. Această calificare este rezultatul eforturilor constante și al pregătirii riguroase desfășurate de pompierii militari arădeni. În cadrul concursului, aceștia vor avea ocazia să-și demonstreze abilitățile tehnice și fizice, precum și capacitatea de a gestiona situații de urgență într-un mod eficient și profesionist. Suntem convinși că echipa noastră ne va reprezenta cu succes și va face față cu brio provocărilor competiției. Ne dorim ca, în urma eforturilor depuse și a pregătirii lor exemplare, lotul nostru să se întoarcă acasă de pe podium, confirmând astfel profesionalismul de care dă dovadă la fiecare competiție. Le dorim mult succes și le transmitem întreaga noastră susținere”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Trimite articolul
XCine umple Aradul de fum greu noaptea? E vară, vrei să dormi cu fereastra deschisă, dar nu poți că te intoxici de la fum