ARAD. Din arest preventiv în arest la domiciliu, apoi sub control judiciar. Aceştia au fost „paşii” făcuţi de inculpaţii din „Lotul PSD”, toţi foşti angajaţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, acuzaţi de fapte de corupţie. Însă recent, instanţele de judecată, respectiv Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara, au decis să îi scoată pe ultimii şapte inculpaţi de sub orice fel de măsură preventivă. În primă fază, Tribunalul Arad a decis că măsura controlului judiciar se loveşte de nulitate absolută. Procurorii DNA, cei care instrumentează acest dosar, au contestat sentinţa Tribunalului, iar Curtea de Apel Timişoara a hotărât că măsura controlului judiciar nu se loveşte de nulitate absolută. Totuşi, instanţa a hotărât următoarele:
„revocă măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă şi menţinută succesiv în cauză faţă de inculpaţii: Ispravnic Cristian Ilie, Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, Pascu Patriciu Mirel, Băeţan Vasile Alin, Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta”.
Drept urmare, aceştia, la fel ca şi ceilalţi inculpaţi din dosar, vor fi judecaţi în stare de libertate, fără nicio măsură preventivă.
Procesul, tot pe loc
În urmă cu mai bine de un an de zile, în aprilie 2020, DNA Timişoara a finalizat rechizitoriul şi a trimis în judecată 13 persoane, inclusiv parlamentari de Arad şi de Caraş, toţi acuzaţi de fapte de corupţie legate de angajări în cadrul DRDP Timişoara. Anchetatorii susţin că, pe filiera PSD Arad, candidaţii care voiau să se angajeze pe posturi de controlori trafic la Nădlac trebuiau să plătească diferite sume cu titlu de şpagă. A trecut un an de zile, dar dosarul nu a intrat încă la judecata pe rol, aflându-se tot în camera preliminară a Tribunalului Arad. Doi judecători arădeni au decis să se abţină, iar dosarul a tot fost repartizat între completele de judecată. Acum, avocaţii inculpaţilor au început să nu se prezinte la termene, fiind amendaţi de instanţă cu 500 de lei. Următorul termen în camera preliminară este stabilit pentru data de 19 septembrie, după de judecătorii se vor întoarce din vacanţă.
Până la judecată
Într-un final, judecătorul de cameră preliminară va decide dacă rechizitoriul DNA este legal, va judeca excepţiile invocate de apărătorii inculpaţilor şi, în final, va stabili dacă dosarul va ajunge să fie judecat şi pe rol sau nu.
Trimite articolul
Xpnl e de vina 😛
Ceva normal în România, hoții sunt lăsați liberi de justiția incompetenta/corupta.
Într-o tara civilizata ciurucurile ăștia luau ani grei de puscarie.
Vai de ea justitie ! tara bananiera !