Autoturismul de lux, de culoare neagră, a fost fotografiat de la distanță, de către un martor, astfel că agenții de la Rutieră speră și în ajutorul populației pentru a-l identifica pe șofer. Pietonul lovit pe trecerea de pietoni, într-o intersecție din zona centrală a Aradului mai avea doar câțiva metri până să ajungă la destinație, la un cabinet medical. Un șofer grăbit, însă, l-a lovit în plin chiar când traversa strada pe trecerea de pietoni. „Am trecut pe trecere. Aveam programare la medic. Pe trecere m-a lovit. Nu știu dacă m-a văzut sau nu, dar chiar la mijloc m-a lovit, din plin. M-a dat jos și am căzut pe spate, m-a ridicat și a plecat… a oprit aici, în față și a întins-o. I-am spus că nu pot călca pe picior, m-a ridicat și m-a proptit de o mașină”, a povestit bărbatul lovit de autoturism. Sosiți la fața locului, polițiștii de la Biroul Rutier au început verificările pentru identificarea șoferului care și-a abandonat victima și a plecat. Conducătorul auto se deplasa cu un vehicul înmatriculat în Irlanda, cu volan pe dreapta. „Un autovehicul de culoare neagră, marca Mercedes, se deplasa pe strada Horia, iar când a ajuns la intersecție cu strada Gheorghe Popa de Teiuș nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, acroșându-l. În urma incidentului, pietonul a fost vătămat corporal. După impact autovehiculul a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție”, a declarat inspectorul principal de poliție Flavius Merca din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Arad. Fotografia făcută de martori ar putea să-i ajute pe polițiști să-l identifice pe șoferul inconștient, iar un eventual ajutor din partea celor care văd autoturismul în trafic ar fi binevenit.
Lovit pe trecerea de pietoni de o mașină care a părăsit locul accidentului
Lovit pe trecerea de pietoni de o mașină care a părăsit locul accidentului
Reactualizat la:
Polițiștii sunt în alertă după ce șoferul unei limuzine negre, posibil cu volan pe dreapta, a lovit un pieton pe zebră și a fugit de la fața locului. Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Horia cu Gheorghe Popa de Teiuș.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!