Consilierul local municipal Lucian Riviş Tipei spune că banii destinaţi CET pentru care Municipalitatea s-a luptat să-i obţină au ajuns în cele din urmă la destinaţie deşi exista, din pricina Opoziţiei din CLM, riscul de a pierde toţi 9,4 milioane de euro, fonduri nerambursabile. Alesul mai spune că de la „terminarea alegerilor locale şi constituirea noului CLM, consilierii PSD şi ALDE se opun în permanenţă intereselor arădenilor, având ca unic scop interesul politic. Aproape fiecare proiect major este respins, într-o primă instanţă, pentru ca apoi aceiaşi consilieri să „revină” şi să se lase înduplecaţi. Exact aşa s-a procedat şi acum, în privinţa trecerii în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad. Iniţial, consilierii PSD au refuzat să aprobe proiectul, pentru ca mai apoi să fie de acord cu acest transfer”.
Alesul a indicat, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că vrea să sublinieze două aspecte foarte importante: ”În primul rând, Primăria nu poate investi în ceva ce nu are în proprietate, altfel ar fi deturnare de fonduri. Apoi, pentru că e vorba de o modificare a patrimoniului, este necesar votul a două treimi din numărul de consilieri, iar, fără votul consilierilor PSD, nu se întruneşte acest număr de voturi necesar. De asemenea, ca un al treilea aspect, această mutare este necesară pentru a putea derula proiectul cu partenerii elveţieni, privind modernizarea sistemului de termoficare urbană, un proiect de 9,4 milioane franci elveţieni”.
Consilierul PNL acuză „veşnicul şantaj al PSD şi ALDE” făcut doar „din dorinţa acestora de a acumula capital politic, fără să se ţină cont de interesele arădenilor”: „Este un şantaj politic, dar cei şantajaţi sunt practic arădenii. Prin această atitudine, Aradul risca să piardă 9,4 milioane de franci elveţieni, implicit modernizarea termoficării municipiului, adică un confort termic mai ridicat, cu costuri scăzute. Am ajuns de râsul ţării, ca din dorinţa unora de a ieşi în evidenţă, să nu aprobăm primirea a 9,4 milioane de franci, bani pe care nu mai trebuie să-i returnăm”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!