„Prin modernizarea acestui tronson distanța de la Sebiș spre Archiș și Hășmaș s-a scurtat cu aproximativ opt km. Sunt foarte mulți cetățeni care au locul de muncă la Sebiș și care, acum, pot circula zilnic mai repede și în siguranță”, a declarat Eusebiu Pistru, vicepreşedintele CJA, care a fost prezent la inaugurare.
Lucrari finalizate pe Nermis-Carand
ARAD. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad (CJA) şi ai administraţiilor locale din zonă au participat duminică la inaugurarea drumului judeţean Nermiş-Cărand. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste un milion de lei, finanţarea venind în întregime din bugetul CJA. Lungimea tronsonului care a fost reabilitat este de aproape doi kilometri şi jumătate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!