Finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, proiectul de reabilitare, extindere și echipare a Școlii din Buteni este tot mai aproape de finalizare, anunță reprezentanții primăriei comunei.
„Lucrările sunt în grafic. Se lucrează la hidroizolația corpurilor noi și la finisajele interioare ale acestor corpuri. Corpul principal este, în proporție de 90%, finalizat. Am dorit ca finisajele interioare și materialele folosite (travertin, parchet din lemn masiv) să fie de o înaltă calitate. Dacă vremea ne permite, trebuie să începem lucrările la partea de amenajare exterioară, adică la curtea școlii, zidul de sprijin, gardul școlii și terenul multifuncțional”, spune Mircea Braiți, primarul comunei Buteni.
Suma totală primită de primăria comunei pentru acest proiect se ridică la peste 4.2 milioane de lei și provine din Programul Național de Dezvoltare Locală II. Alte două proiecte, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală I (2014-2019) sunt în desfășurare la Buteni, acestea fiind, însă, mai aproape de finalizare. Este vorba despre proiectul de reabilitare și modernizare a Școlii Generale din satul Cuied – finanțat cu 1.5 milioane de lei, respectiv cel de reabilitare și modernizare a Școlii Primare din satul Paulian – finanțat cu aproape un milion de lei.
Trimite articolul
Xfain ce sa zic? cel mai mult imi plac echipamentele de protectie pe care ( nu) le poarta muncitorii din poze. Da ! Alo! protectia muncii va recomand sa cititi presa poate va autosesizati … ha!ha!