Numărul sancţiunilor date pentru parcarea pe locurile amenajate din zona centrală fără plata tichetului de parcare şi fără abonament a scăzut considerabil.
Dacă în primul trimestru al acestui an angajaţii serviciului Administrare Parcări au aplicat 3.363 de sancţiuni, pentru parcarea fără tichet, adică o medie lunară de 1.121 amenzi, în perioada 1 aprilie-20 mai, adică în aproape două luni, au fost aplicate 1.133 de sancţiuni. Încasările municipalităţii din amenzile aplicate după 1 aprilie, până la finele săptămânii trecute, s-au ridicat la 339.900 lei.
Situaţia este răsturnată, însă, în cazul maşinilor parcate neregulamentar. În primul trimestru al acestui an, Serviciul de Ridicări Vehicule din cadrul Primăriei a operat, împreună cu echipaje ale poliţiei arădene, 223 de ridicări de maşini parcate neregulamentar. Între 1 aprilie şi 20 mai, au fost ridicate, însă, chiar mai multe maşini, într-o perioadă de timp aproape înjumătăţită. Mai exact, au fost ridicate 261 de autoturisme ai căror şoferi nu au respectat legea.
În plus, bugetul local a fost primenit cu bani frumoşi din activitatea de curăţare a domeniului public de rablele părăsite. Din sancţiunile aplicate pentru contravenţia amintită, bugetul local a câştigat 12.000 de lei.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!