Iubiți muzica folk? Sunteți nostalgici după sunetele de chitară și voci minunate? Atunci nu puteți rata „Bulci Fest” – ediția a X-a, un festival care reunește nume sonore a acestui gen muzical de pe tot cuprinsul țării, un festival deja cunoscut în toată țara, între primele cinci din țară, după spusele organizatorilor, și… singurul care și-a atribuit sintagma „Flower Power”. Îl veţi iubi şi mai mult când veţi afla că intrarea e şi în acest an gratuită. Și, dacă tot vorbim de „Flower Power”, în acest an, pe 15 august, se împlinesc 49 de ani (în 1969) de când a debutat unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume „Woodstook”.
Peste 3.000, anul trecut
Dar să revenim la „Festivalul de la Bulci”. Organizatorii ne-au declarat că au reușit și în acest an să aducă nume sonore care vor concerta la Bulci, majoritatea dintre ei abia așteptând să concerteze, festivalul fiind pe agenda lor încă de la începutul anului. Noutatea acestui an, pe lângă numele grele ale folk-ului românesc, sunt cei de la „Celelalte Cuvinte”. Ce face diferit acest festival de celelalte? Ne spun tot organizatorii: „la Bulci, interpreții relaționează cu publicul, cântă piesele cerute de public”. Şi, am spune noi, atmosfera e 100% hippie. Anul trecut, în cele două zile de festival, au venit la Bulci aproximativ 3.000 de persoane.
Nume sonore din lumea folk-ului
Dar haideți să vedem cine va urca pe scenă: Celelalte Cuvinte – Călin Pop, Adrian Ivanițchi, Didina Curea, Monica Cojocaru & Gillbert Ghicolescu, Arthur, Mircea Vintilă, Mircea Bolodan, Marius Bațu, Maria Gheorghiu, Trupa de Serviciu, Felix, Mircea Baniciu & Band – Teo Boar & Vladi Cnejevici, Dinu Olărașu, Jul Baldovin, Florian Jianu și Raul Nica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!