ARAD. Dacă nu aţi văzut, sau doriţi să revedeţi, spectacolul care a deschis Stagiunea REPER 65 – „Domnnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu -, sunteţi invitaţi, duminică 29 septembrie, ora 19, în sala mare a TCIS, la spectacolul pus în scenă de regizorul Laurian Oniga.
„Domnişoara Nastasia“ aduce în faţa spectatorilor lumea periferiei, „în latura ei serioasă, în pasiunile şi aspiraţiile, în conflictele şi tragediile sale”. Vrând să evadeze din lumea ei („mahalaua asta cu maidane de gunoi, cu femei murdare şi beţivani”), Nastasia îşi pune speranţele în Luca, tânăr meseriaş crescut în atelierul de curelărie al părintelui său, pe care Vulpaşin, celălalt pretendent la mâna Nastasiei, nealesul, îl omoară într-un acces de furie.
„Din păcate textul nu e unul depãşit – spune regizorul spectacolului, Laurian Oniga. Adică povestea din piesa lui George Mihail Zamfirescu. Facem parte dintr-un popor care nu se aşează pe lucruri. Trecem uşor de la râs la plâns, de la derizoriu la tragic. Unii spun că asta e dimensiunea balcanicã, foarte prezentă în text, alţii sunt de părere că acesta ar fi farmecul nostru, multă culoare. Este vorba despre mahala, dar totodată textul lui George Mihail Zamfirescu conţine şi o rană: o poveste de dragoste neîmplinitã, cu sfârşit tragic. Sunt în același timp şi «Othello“» aici şi «Romeo şi Julieta»“.
„«Domnişoara Nastasia»” – consideră actorul Ovidiu Crişan, cel care îl joacă pe Vulpaşin – este un spectacol căruia i se potriveşte foarte bine următorul dicton: «Cea mai frumoasã imagine teatrală este actorul bun». Laurian Oniga s-a ghidat după acest dicton când a conceput spectacolul. Nu s-a folosit de scenografii impresionante sau de alte artificii, ci de acest potenţial imens care este actorul”.
La realizarea acestui spectacol şi-au adus contribuţia: • Regia – Laurian Oniga; • Distribuţia: Nastasia – Carmen Vlaga Bogdan, Ion Sorcovã – Ovidiu Ghiniţã, Vulpaşin – Ovidiu Crişan, Luca – Sorin Calotã, Vecina – Oltea Blaga, Paraschiva – Carmen Butariu, Niculina – Oana Kun, Luca Lacrimã – Sabastian Neteda, Ionel – Constantin Florea, Cârciumarul – Dan Covrig, Fete din mahala – Liliana Balica, Roxana Sabãu, Alina Danciu, Omul necãjit – Ştefan Statnic, Haimanaua – Ionel Bulbuc, Cerşetorul – Cãlin Stanciu, Orbul – Claudiu Oblea, Pacoste – Robert Pavicsits; • Muzica live – Gradev Ilko; • Decorul – Luminiţa Penişoarã; • Costumele – Oana Cãtãlina Vãran; • Regia tehnicã – Claudiu Oblea; • Light design – Cornel Dume; • Lumini – Horaţiu Maftei; • Sunet – George Dancu; • Make-up artist – Monica Popmarc; • Şef producţie – ing. Ion Stan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!