Reprezentanții instituției de cultură promit arădenilor o adevărată sărbătoare teatrală în luna ce urmează. Pe lângă spectacolele trupei arădene, publicul va avea parte și de Festivalul Internațional de Teatru Clasic, cel mai longeviv festival de profil din această zonă a țării.
Premieră
Programul începe chiar pe 1 noiembrie, la ora 19, în sala mare, cu premiera spectacolului „Ne știm de 100 de ani”, o adaptare a unui text scris de Vlad Tăușance. În regia lui Ștefan Iordănescu, spectacolul aduce laolaltă pe aceeași scenă actori de la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul de Vest Reșița și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Intrarea va fi gratuită.
Spectacole iubite
Pe 3 noiembrie, în sala Studio, va fi pus în scenă spectacolul „Complexitatea apartenenței”, de Falk Richter, în regia lui Radu Alexandru Nica. A doua zi, de la aceeași oră, însă în sala mare, va fi prezentată publicului piesa lui Victor Ioan Popa „Take, Ianke și Cadâr”, în spectacolul regizat de Laurian Oniga. Spectacolul va fi dedicat împlinirii a șapte decenii de teatru profesionist în limba română la Arad.
Revenire
Joi, 8 noiembrie, în sala studio vor intra actorii din spectacolul „Totul despre femei”, regizat de Felix Crainicu, iar sâmbătă, 10 noiembrie, în aceeași sală vor sosi actorii spectacolului „Năpasta”, regizat de Valentin Văncilă. A doua zi, revine în fața arădenilor spectacolul „Apropo, ați chemat pompierii?”, în regia Lianei Didilescu, una dintre cele mai de succes producții arădene ale ultimilor ani.
Festival
La jumătatea lunii, pe 14 noiembrie, începe cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Clasic, eveniment ce va dura până pe 25 noiembrie și va aduce la Arad cele mai importante teatre ale țării. În ultimele zile ale lui noiembrie, actorii arădeni vor pleca la Timișoara, la Festivalul Artelor DOM100 și la Dortmund, în Germania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!