Direcţia Silvică Arad marchează, în perioada 15 martie-15 aprilie, „Luna plantării arborilor”. În această perioadă, Direcţia şi ocoalele silvice din subordinea acesteia, împreună cu factorii interesaţi, organizează o serie de acţiuni pentru a conştientiza populaţia asupra importanţei şi rolului pădurilor.
Consultare publică
De pildă, la 24 martie, la sediul instituţiei va avea loc o consultare publică a cărei temă este „Managementul Pădurilor Certificate, a Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare, situaţia elementelor de biodiversitate din cuprinsul acestora”. Dezbaterea începe la ora 11.00, la eveniment fiind aştaptaţi reprezentanţi ai Agenţiei de Protecţia Mediului, ai Direcţiei Silvice şi ocoalelor silvice din cadrul instituţiei, organizaţii de mediu, alţi factori locali interesaţi.
Acţiuni de igienizare
În programul planificat pentru „Luna plantării arborilor” se regăsesc şi câteva acţiuni de igienizare a pădurii. Astfel, la 28 martie, personalul silvic de la Distr. I – Conop, cetăţeni din localitatea Conop şi alţi factori locali interesaţi se vor ocupa de igienizarea pădurii în zona limitrofa DN7 (între Halta Nadăş și Conop). La 29 martie e programată o acţiune de igienizare a pădurii, pe drumul de acces și zona limitrofă potecii de acces în Rezervaţia Runcu-Groşi, cu participarea personalului silvic de la Distr. IV-Groşi şi a cetăţenilor din localităţile Dumbrăviţa și Grosii Noi. La 6 aprilie se vor igieniza pădurile din două zone limitrofe DN7: între Halta Nadăş și localitatea Bârzava şi între localitatea Căpruţa şi localitatea Bătuţa. Vor fi implicaţi: personalul silvic de la Distr. II – Bârzava şi Distr. III – Monoroştia, precum şi cetăţeni din localităţile Monoroştia, Căpruţa și Bătuţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!