ARAD. În urmă cu un an, Marin Lupaș – consilier local independent, a avut o discuție în Consiliul Local despre darea în folosință a stadionului Francisc Neuman, iar la acel moment primarul Gheorghe Falcă și-ar fi asumat răspunderea că în toamna lui 2018 se va inaugura stadionul. Acum, însă, promisiunile sunt că abia în primăvara viitoare să se joace meciuri pe noua arenă.
Lupaș, fost președinte la UTA, considera că disputele politicianiste nu își au locul în viitorul echipei-fanion al Aradului. „La finele lui septembrie 2017, fiecare parte și-a asumat să lucreze pentru ca în această perioadă să avem arena optimă de joc. De atunci doar de certuri s-au ocupat, atât politicianul Falcă, cât și oamenii lui Dragnea din Arad. Și iată că a venit toamna lui 2018 și încă avem șantier deschis la UTA, o nouă promisiune încălcată de primar. Tot mai mult cred că Aradul are nevoie de un primar sincer. Cel actual vorbește de Champions League, dar UTA este la mijlocul clasamentului în liga a 2-a pentru că Primăria nu permite ceea ce funcționează absolut legal la Cluj Napoca, Ploiești, Chiajna, Voluntari, Balotești, Târgoviște şi multe alte localităţi din ţară. Înțeleg că cei din conducerea clubului fac demersuri pe lângă primar să dea drumul la salarii, pentru că acolo este blocajul. Din păcate, dacă Falcă nu are vreun interes personal într-o situație, nu acordă atenție unor astfel de probleme. Dacă nu poate, nici cu stadionul de atâția ani, nici cu salariile, să lase pe altcineva căruia chiar îi pasă”, consideră Marin Lupaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!