Scandalul politic pe cine poartă vina gunoaielor din stradă duce la un blocaj major în Arad. Ședința Consiliului Local Municipal în care urma să se atribuie serviciul de salubrizare a străzilor, în mod provizoriu, Gospodăririi Comunale, a fost acaparată de acuze politicianiste între PSD și PNL. Consilierul independent Marin Lupaș a chemat la calm, însă interesele politice ale reprezentanților celor două mari partide au câștigat în detrimentul arădenilor.
„Dincolo de interesul politic și starea emoțională, consider că trebuie să aplicăm o soluție provizorie pentru a nu lăsa orașul să se umple de gunoaie. Chiar dacă politicienii sunt iresponsabili, arădenii nu merită să tot umble printre deșeuri până ce termină să se certe PSD cu PNL”, subliniază Lupaș.
În opinia lui Marin Lupaş, administraţia locală este de vină pentru situaţia creată, Aradul trebuia să aibă un contract valabil, cu licitaţii organizate la timp. Totuşi, Consiliul Local Municipal nu este o instanţă de judecată politică, treaba CLM nu este de a găsi vinovaţi ci soluţii. „Constat că PSD este interesat de politică, nu de soluţii pentru arădeni. De o lună de zile PSD s-a scandalizat că nu se face nimic, acum că s-a venit cu o soluție de forță majoră, cu Gospodărirea Comunală, tot PSD se opune și se scandalizează că nu e bună soluția. Tot ce este referitor la Falcă, că nu i-a păsat de situație și ce discomfort se crează arădenilor, da, consilierii PSD au dreptate. Dar este o situație de urgență, trebuie făcut ceva, nu putem lăsa gunoiul în stradă pe o perioadă nedeterminată! Impresia mea este că PSD doreşte să se prelungească situaţia de criză, să rămână gunoaiele neadunate pentru a da vine pe primarul Falcă. Or, nu este corect faţă de arădeni. Noi suntem chemaţi să punem interesele arădenilor înainte de interesele electorale”, explică consilierul independent.
Doamna secretar Lilioara Stepănescu a informat că proiectul în sine este legal, urmând ca cei de la București, de la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – ANRSC, să dea aviz.
„Întreg anul trecut au fost prelungiri, nu s-a finalizat licitația. Din 23 martie și până acum înțeleg că s-a făcut procedura de licitație, dar există contestații și trebuie urmate căi legale, cu alte termene de finalizare. Aparatul de specialitate își pune viza de legalitate pe aceste proiecte, ei au răspunderea. Noi votăm în Consiliu oportunitatea. Consider că era oportun să aprobăm! Am stat cu gunoaiele aproape o lună de zile pe străzi, se pare că și PSD și PNL vor să mai continuăm așa încă o lună sau mai mult. Știm cu toții că și domnului Falcă îi place o stare conflictuală de acest gen. De aceea cred că nici nu a convocat toți consilierii PNL să vină la ședință să voteze proiectul care era de o importanță incontestabilă”, a concluzionat Marin Lupaș după ședința Consiliului Local Municipal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!