În opinia liderului M10 Arad, Mircea Pereş, Primăria ar trebui să aibă, la orice oră din zi şi din noapte, o echipă operativă, care să se deplaseze, la solicitarea cetăţenilor, la faţa locului, atunci când în oraş se întâmplă ceva. Pentru aceasta, ar fi nevoie de o linie telefonică directă, cu număr unic, la care să poată suna cetăţenii care vor să sesizeze, în timp util, diverse nereguli. „Constatăm că se fac o seamă de lucrări la carosabil, prost semnalizate sau unde, deşi au fost demarate lucrările, muncitorii, pur şi simplu, nu muncesc. Situaţii în care se toarnă asfalt, deşi condiţiile atmosferice nu permit acest lucru, iar calitatea lucrărilor este în mod flagrant sub standarde. Sunt situaţii în care companiile fac intervenţii sub acoperirea unor „urgenţe” pentru a ocoli drumul normal al unor astfel de lucrări, stricând drumuri abia finalizate. Exemplele pot continua, iar toate aceste stări de fapt trebuie semnalizate pe loc. Primăria, ca unitate functională care asigură administrarea urbei, este structura îndrituită şi obligată să intervină şi când spunem să intervină, nu ne referim în 30 zile, termenul dat de lege pentru răspunsul la petiţii. Primăria trebuie să înţeleagă că aceste lucrări executate prost sau gropile nesemnalizate, toate sunt cuantificabile în bani, bani care vin din buzunarul cetăţenilor urbei, turnarea unui strat de asfalt pe ploaie va avea în mod clar ca finalitate distrugerea prematură a acelei lucrări, iar răspunsurile muncitorilor respectivi de genul „asfaltul ăsta e pe bază de apă, nu are nimic că plouă” denotă doar indolenţa administratorului public, care în mod normal ar avea obligativitatea urmăririi modului de derulare a contractului de lucrări”, spune Mircea Pereş. Care mai arată că „În final, Primăria este în slujba cetăţenilor şi nu în slujba unor persoane care se întâmplă să deţină puterea în mod efemer, scopul de propăşire materială a politicienilor nu este înscris în nicio lege, în schimb, supervizarea lucrărilor şi buna administrare a urbei este scrisă negru pe alb în actele normative incidente. Primăria trebuie să facă şi ea pasul în secolul XXI şi să fie flexibilă, să răspundă nevoilor cetăţenilor. Mai ales că, de multă vreme, primarul Falcă este preocupat de orice altceva decât de administrarea oraşului”.
M10 vrea serviciu „de gardă” la Primărie
Mircea Pereş consideră că la Primărie ar trebui să existe echipe operative 24 de ore din 24
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!