MACEA. Am intrat de tânăr în politică, unde am pornit de jos și am reușit, prin muncă susținută, să obțin un mandat de consilier local în cadrul Consiliului local Macea. A fost momentul în care am putut constata că lucrurile nu merg într-un ritm susținut și că exista o delăsare la nivelul conducerii administrație locale. Ulterior, am fost ales viceprimar, însă atribuțiile primite au fost marginale și nu mi-au dat posibilitatea să particip în mod real la luarea deciziilor la nivelul administrației locale. Mai ales că hotărârea de numire în funcția de viceprimar a fost atacată de Instituția Prefectului, aplicarea ei fiind suspendată de drept pentru o perioadă de 9 luni, până la momentul în care am câștigat procesul cu Instituția Prefectului.
În perioada în care am exercitat mandatul de viceprimar am constatat că pot face multe în administrația locală și am hotărât că trebuie să mă dedic comunității locale, că am răbdarea necesară pentru a relaționa cu oamenii și că pot face față problemelor care se ivesc în orice clipă. În administrație te întâlnești cu probleme diverse, de la cele particulare, la cele generale ale colectivității și am văzut că un bun administrator este nevoit să ia decizii pe loc, să ajute atât cât poate, în limita cadrului legal. Colegii mei de partid, care mi-au dat votul de încredere pentru funcția de viceprimar, au crezut în mine și mi-au propus să candidez pentru funcția de primar.
Prin votul de încredere dat de cetățeni în anul 2016 am obținut mandatul de primar al comunei Macea și am fost foarte determinat să-l aduc la îndeplinire cu maximum de rezultate. Ceva trebuia schimbat în modul de funcționare a administrației locale. Am început prin identificarea neajunsurilor de la nivelul primăriei, a instituțiilor din subordinea acesteia și am trecut la remedierea acestora. Am considerat că trebuie adusă la cunoștința cetățenilor activitatea primăriei și, pentru că nu toți locuitorii comunei își iau informațiile din mediul online, am considerat că este necesară realizarea unei pagini scrise, denumită „GURA SATULUI DIN MACEA ȘI SÂNMARTIN”.
Susținut de către Consiliul local Macea, care a adoptat hotărârile de aprobare a proiectelor și alocare a sumelor necesare înfăptuirii lor – și căruia îi mulțumesc pe această cale, cu toate că în unele cazuri, în lipsa majorității politice asigurată de PNL, nu ar fi putut fi îndeplinite – am realizat în mandatul meu de primar următoarele:
EDUCAȚIE
Pentru mine prioritatea numărul unu a fost școala, conștient fiind că o comunitate se dezvoltă prin educație. Astfel, primele investiții au fost făcute la grădinițe și la școli (Satul Nou și Satul Bătrân) unde am înlocuit acoperișul care era foarte degradat. Apoi am schimbat, din august până în octombrie 2016, sistemul de încălzire la Școala din Satul Bătrân (calorifere, țevi, centrală termică) și l-am racordat la rețeaua de gaze naturale. Anterior curtea era mereu plină de lemne, copiii riscau să se accidenteze, nu au avut unde să se joace, iar în clase răbdau frig. Totodată, am demolat WC-urile insalubre din curtea școlilor, care ne spuneau, oarecum, că nu am trecut încă în secolul XXI. Au fost refăcute gardurile de incintă la școala mare și grădiniță care erau distruse. La Sânmartin noua clădire a școlii nu era pregătită să primească elevi. Am reușit cu eforturi mari să finalizez sistemul de încălzire al acesteia în toamna anului 2016, astfel încât copiii să înceapă anul școlar 2016-2017 în școala nouă. În același timp a trebuit demolată clădirea din fața școlii, aflată în stare avansată de degradare (fostul pichet de grăniceri), locuită de o familie cu nouă copii – pentru care am găsit rapid un alt spațiu locativ. Am refăcut împrejmuirea școlii și am amenajat o aripă pentru grădiniță. Aceasta a fost dotată cu locuri de joacă și băncuțe. Toate erau chestiuni care au reclamat rezolvare imediată după preluarea fotoliului de primar.
Am realizat un teren sintetic nou la Școala Macea și am reabilitat vechiul teren de bitum.
Am participat la ședințele Consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale Pavel Covaci Macea pentru a cunoaște problemele și a acorda tot sprijinul sistemului de educație din Macea.
Iar rezultatele implicării mele s-au văzut în cele din urmă.
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală am reușit să obțin finanțări pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Pavel Covaci: atât pentru Școala Mare, cât și pentru Școala de Jos. Trebuie să amintesc că Școala de Jos a fost complet abandonată în ultimii 10 ani de primărie și a ajuns aproape o ruină. Curând aceste clădiri vor aștepta elevii îmbrăcate în haină nouă, în condiții care nu vor fi mai prejos de cele ale altor unități școlare din țara noastră.
Dorim să înființăm un program de after school pentru clasele 0-4 la Școala de Jos Macea, dar și la Școala din Sânmartin.
STRĂZI
La finele lui 2016 am dus la bun sfârșit proiectul de asfaltare a drumurilor din localitatea Macea, inițiat în mandatul fostului primar. Și de aici încolo nu am mai avut ce continua… pentru că în primărie nu mai erau alte proiecte moștenite. Pasul următor a fost identificarea de surse de finațare pentru proiectele mele.
Au fost realizate parcări pavate în fața pieței din Sânmartin, la Grădinița din Macea și au fost făcute parcări pietruite în dreptul Grădinii botanice și a școlii.
Au fost reabilitați 12 km de trotuare (din pavaj și beton) în localitățile Macea și Sânmartin.
Au fost asfaltați 2 km de străzi în Macea și 2 km de străzi în Sânmartin.
Am întocmit proiectul pentru asfaltarea a încă 8,5 km de străzi –„Modernizare străzi în comuna Macea etapa II”. Din păcate nu am reușit să obțin finanțarea din fonduri guvernamentale pentru aducerea sa la îndeplinire. Proiectul există și va fi implementat într-un fel sau altul, fie că va fi accesată o finanțare nerambursabilă, fie că va fi realizat din bugetul local.
Am asigurat condiții de exploatare decente pentru străzile care nu au fost încă asfaltate, prin executarea lucrărilor de pietruire.
În cursul acestui an vor mai fi modernizați trei km de trotuar în Macea și Sânmartin.
EDILITARE
Primul proiect inițiat în mandatul meu de primar a fost acela de reabilitare a iluminatului stradal – Macea și Sânmartin – complet, pe fiecare stâlp, cu surse de iluminat LED, calculat să facem economii de energie electrică, dar și să avem străzile luminate la un nivel corespunzător. A trecut vremea iluminatului din doi în doi stâlpi. Am făcut un împrumut pentru realizarea proiectului, dar creditul a fost rambursat integral în anul 2018 cu sprijinul Consiliului Județean Arad.
Acum se află în execuție proiectul de extindere a iluminatului stradal în Cartierul nou de locuințe și pe străzile din Satul Nou Macea care nu au iluminat stradal.
Comuna Macea este cuprinsă în planul la nivel județean pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, care se adresează localităților cu peste 2.000 de locuitori. Planul este gestionat de către SC Compania de Apă Arad SA. În cadrul acestuia localitatea Macea a beneficiat deja de înființarea rețelei de canalizare cu o lungime de aproximativ 14 km.
Noua etapă de extindere a rețelei de canalizare în Macea, precum și înființarea rețelei de canalizare în localitatea Sânmartin, se va face în cadrul aceluiași plan județean, în acest scop fiind deja realizat studiul de fazabilitate. Urmează să fie scoasă la licitație proiectarea și execuția lucrării.
Finanțarea proiectul se va face din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Întrucât cartierul din zona de N-E a localității Macea nu a fost cuprins în Master planul județean în domeniul alimentării cu apă potabilă și canalizare, am accesat o finanțare din fonduri europene, iar lucrările de extindere a rețelei de apă și canal în acestă zonă rezidențială vor demara în cel mai scurt timp.
În măsura în care vom constata că Master planul județean nu va avea un ritm susținut de implementare, vom căuta surse alternative de finanțare, astfel încât să fie asigurată acoperirea cu apă și canal a întregii comune.
Avem în lucru extinderea rețelei de gaz în localitățile Macea și Sânmartin cu 12 km. Cred că este cel mai important câștig pentru confortul locuitorilor comunei. În primăvara anului viitor vreau ca întreaga comună să fie acoperită de rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Putem face acest lucru pentru că au fost realizate economii substanțiale de bani la licitația lucrării de extindere din anul acesta, bani care vor fi folosiți pentru următoarea extindere.
SĂNĂTATE
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală am obținut finanțare pentru reabilitarea Dispensarului uman din localitatea Macea. Prin aceasta serviciile medicale vor fi prestate în condiții adaptate zilei de azi. Va putea fi deschis un nou cabinet stomatologic modern în localitatea Macea. Va fi amenjată curtea dispensarului uman și gardul de împrejmuire.
Va fi organizat un dispensar medical în cadrul Școlii Gimnaziale ”Pavel Covaci” Macea. Spațiul este prevăzut să se facă în cadrul lucrărilor de renovare a școlii.
PIEȚE AGROALIMENTARE
Prin GAL (Grupul de Acțiune Locală) am obținut fonduri europene pentru modernizarea pieței agroalimentare din localitatea Macea, care a fost dată deja în funcțiune și asigură condiții civilizate pentru activitatea comercială. Am gândit piața agroalimentară ca un spațiu multifuncțional, care să poată fi utilizat și cu ocazia unor evenimente locale. Drept pentru care a fost înzestrată și cu sistem de iluminat. Urmează să realizăm în piața Macea un spațiu pentru desfacere.
La Sânmartin va fi demarată lucrarea „Centru multifuncțional” (piață și loc pentru evenimente publice, relaxare) pe amplasamentul fostului Cămin Cultural. Centrul multifuncțional va fi dotat cu spații administrative, toalete, zonă verde cu băncuțe, copertină pentru desfacerea de produse agroalimentare.
ÎNFRUMUSEȚAREA COMUNEI
Am simțit că trebuie înfrumusețate atât localitatea Macea, cât și Sânmartinul, că trebuie să le dau o față nouă, mai proaspătă, mai veselă. Am plecat din centrul localității Sânmartin unde am desfundat vechea fântână publică și am reamenajat parcul central al localității. Au fost realizate alei noi, cu pavaj într-o culoare caldă, au fost montate spații de joacă, iar fântâna publică a fost automatizată. Astăzi parcul este un punct de reper pentru locuitorii Sânmartinului, al celor din Macea și chiar al celor din alte comune, care vin să-și ia apă potabilă din această fântână. Este locul unde oamenilor le place să se adune și să socializeze.
În parcul din localitatea Macea am realizat un loc de joacă pentru copii, cu cele mai diverse tobogane, leagăne, etc, dar și cu echipamente unde adulții pot face mișcare.
În aceeași gândire de înfrumusețare a localităților, am pus flori în locurile publice din ambele localități și am asigurat întreținerea lor; bineînțeles cu cheltuieli minime, fără risipă de bani publici. Au fost amplasate băncuțe și coșuri de gunoi. Am dat tonul pentru întreținerea spațiilor verzi, astfel încât cetățenii să urmeze și chiar să depășească exemplul Primăriei, așa încât să avem, în ansamblu, localități mai frumoase.
Am asigurat iluminatul festiv de sărbători în timp util, cu un număr sporit de ghirlande luminoase și de brăduți, astfel încât să se bucure copiii noștri și să simtă că-i înconjoară atmosfera sărbătorilor de iarnă. Corespunzător am procedat și în preajma Sărbătorilor Pascale.
CULTE
Biserica Ortodoxă din Macea a fost finanțată de Consiliul Județean cu realizarea instalației de alimentare cu gaze naturale. Au fost închise cu termopan terasele capelei din Macea și Sînmartin. La Macea, lângă capela din Satul Bătrân, a fost construită și o clădire pentru pomeni. S-au amenajat parcările în fața cimitirelor, iar la cimitirul din Sânmartin a fost refăcută aleea principală cu vechiul pavaj din parcul localității (scos ca urmare a lucrărilor de reabilitare a parcului). Totodată, în cimitire s-au amenajat trei spații pentru depozitare deșeurilor de la coroane și lumânări (două în Macea și unul în Sânmartin).
Am sprijinit cultele și prin realizarea de parcări pavate la Biserica Adventistă și Biserica Baptistă.
SERVICII
Am pus în funcțiune serviciul de colectare a crengilor și resturilor vegetale de la gospodăriile populației în fiecare primăvară și toamnă.
A fost amenajată o zonă pentru depozitatea molozului. Deja am concasat o cantitate semnificativă de moloz, care va fi utilizat pentru reabilitarea drumurilor agricole.
A fost realizată lucrarea de cadastrare sistematică a extravilanului comunei Macea. A fost obținută finanțare europeană pentru cadastrarea intravilanului localităților Macea și Sânmartin. Lucrarea este în faza de licitație.
Am inițiat proiectul unei noi zone de agrement în localitatea Macea, lângă balta de pescuit, iar întreaga zona va fi pusă în valoare pentru relaxarea locuitorilor comunei, și nu numai. Documentația urbanistică a trecut prin Consiliul local. Conform acesteia va fi realizat un bazin acoperit, ștrand, terenuri de tenis, fotbal, baschet, locuri de cazare, pistă de alergat. Un concept cu totul original în jurul municipiului Arad.
Am depus în vederea obținerii unei finanțări din Programul Infrastructură Mare – un proiect de 10 milioane de euro. Proiectul urmărește realizarea unei sonde de extracție a apei geotermale și încălzirea locuințelor cu energie geotermală. Proiectul a trecut de faza de evaluare tehnică.
Am dotat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență cu o nouă autospecială – care are rezervorul plin în permanență (sic!) și am asigurat dotarea acestuia cu echipamentele necesare pentru realizarea intervențiilor.
CULTURĂ, SPORT ȘI EVENIMENTE
Încă din perioada în care am exercitat mandatul de viceprimar am inițiat înființarea Clubului Sportiv „Voința Macea” ca instituție publică în subordinea Consiliului local Macea. Unul dintre primele cluburi la nivel de comună din județ organizate sub această formă, care să funcționează în condiții legale. Clubul Sportiv „Voința Macea” susține trei echipe de fotbal: o echipă mare, una de juniori și una de copii. Circa 60 de jucători ai celor trei echipe sunt localnici din Macea și Sânmartin.
Am înființat Ansamblul de dansuri populare al Căminului Cultural Macea, pentru copii între 6 și 12 ani și am susținut Ansamblul Edera.
Am organizat manifestările dedicate Zilei Copilului în comuna Macea pentru prima oară.
Am organizat Festivalul Tineretului (Macea Music Fest) în parcul central din localitatea Macea. Un eveniment cu muzică pop și dance destinat tinerilor și nu numai.
Am înființat Atelierul de creație gestionat de Noni, în care se desfășoară activități de pictură, muzică, film destinate copiilor.
Am organizat prima ediție a Zilei Sânmartinului, un eveniment reușit, la care au participat artiști de renume.
Am organizat Festivalul Părădăicilor, eu fiind unul dintre inițiatorii acestuia, și Festivalul de satiră și umor „Gura Satului”.
Am recondiționat Statuia eroilor din cimitirul Macea și Ansamblul statuar „Gelu, Glad și Menumorut” din parcul central.
Am organizat în fiecare an evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, Ziua Eroilor și Festivalul de colinde.
Am sprijinit grupul de voluntari din Macea și Sânmartin, care s-a implicat în toate evenimentele desfășurate în plan local.
Am fost alături de Asociația Pescarul Măcean și am promovat balta de pescuit din Macea.
LOCUINȚE ȘI TERENURI DESTINATE CONSTRUIRII DE LOCUINȚE
Am luat măsuri pentru vânzarea locuințelor către chiriașii acestora, astfel încît să fie trecută de la Primărie către chiriași sarcina întreținerii lor. Am identificat locuri de casă disponibile în Sânmartin și am promovat vânzarea sau atribuirea lor în folosință gratuită tinerilor care au dorit să-și construiască o casă. Similar, în localitatea Macea am atribuit locuri în folosință gratuită în cartierul nou de locuințe, asigurând disponibilul de teren prin retragerea dreptului de la cei care au primit și nu au construit în termenul legal de un an.
Am inițiat un program de promovare în mediu online a terenurilor și locurilor de casă din comuna Macea, în ideea de a avea cât mai puține case părăsite, de a crește populația comunei prin atragerea de locuitori din zona urbană și de a ridica valoarea imobilelor.
PROIECTE DE VIITOR
ASFALTARE STRĂZI
Avem în derulare trei proiecte mari. Un prim proiect de 8 km, ce cuprinde Satul Nou și o parte din Coreea, cu o valoare de 10 milioane lei, a fost depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții. Un al doilea proiect, pentru care va fi asigurată finanțare din bugetul local și de la Consiliul Județean vizează străzile din Macea care au deja sistem de canalizare și nu au fost încă asfaltate. În perioada următoare va fi scoasă la licitație proiectarea și execuția lucrărilor. La Sânmartin pregătim un proiect de asfaltare a 8 km străzi, care să fie finanțat din fonduri europene. Prin cele trei proiecte se va finaliza asfaltarea străzilor din Macea și Sânmartin.
În cartierul nou de locuințe, după finalizarea lucrărilor edilitare (apă,canal, gaze) va fi realizată asfaltarea străzilor.
Din această toamnă vor fi reabilitate drumurile agricole cu materiale rezultate din concasarea molozului, fiind stabilit deja traseul fiecărui drum din extravilan în urma finalizării cadastrării sistematice. Vor fi căutate și fonduri europene pentru reabilitarea acestor drumuri.
Printr-un parteneriat cu Primăria orașului Curtici și Consiliului Județean Arad, după reabilitarea drumului județean Curtici – Sânmartin, la care sunt așteptate să înceapă lucrările în această toamnă, vom iniția proiectul de înființare a pistei de biciclete Sânmartin-Macea-Curtici.
TROTUARE
Va fi continuată modernizarea trotuarelor din Macea și Sânmartin.
DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE
Dorim să finalizăm în primăvara anului viitor extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale la nivelul localităților Macea și Sânmartin prin acoperirea integrală a acestora.
APĂ ȘI CANALIZARE
Comuna Macea este cuprinsă în planul la nivel județean pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, care se adresează localităților cu peste 2000 de locuitori. Planul este gestionat de către SC Compania de Apă Arad SA. Master planul județean are ca obiectiv extinderea integrală a rețelor de apă și canal la nivelul comunei Macea. În măsura în care master planul județean nu va fi implementat într-un ritm susținut, vom prelua gestionarea proiectelor de extindere la Primăria comunei Macea și le vom realiza cu surse de finanțare europene sau guvernamentale.
ȘCOLI
Vom asigura necesarul de dotări și de funcționare a unităților de învățământ școlar și preșcolar. Vom sprijini organizarea sistemelor after school pentru clasele 0-4, atât în Macea, cât și în Sânmartin.
URBANISM
Va fi finalizat noul Plan Urbanistic General al Comunei Macea, care va permite crearea de noi facilități economice în comună și va reglementa construcția de locuințe de către cetățeni, potrivit cerințelor actuale în domeniu urbanistic.
AGREMENT ȘI RECREERE
Va fi realizat proiectul bază sportivă, de agrement și servicii în zona de nord a localității Macea, în imediata apropiere a bălții de pescuit. Proiectul cuprinde: sat de vacanță (cazare), facilități pentru administrație și alimentație publică, construcții pentru sport (bazin acoperit) , ștrand cu bazine în aer liber, zonă pentru jocuri sportive (tenis, volei, baschet, handbal, fotbal), zone spații verzi plantate, căi de circulație rutieră și parcări. Proiectul este autorizat din punct de vdere urbanistic și se vor identifica resursele financiare pentru implementare.
Realizarea unui loc pentru desfășurarea de evenimente (zile de naștere, petreceri) în curtea casei Mama Thea din parcul central al localități Macea, dotat cu toate cele necesare: terasă acoperită, grătar, etc.
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ
Va fi amenajat un nou spațiu pentru desfășurarea activităților Primăriei comunei Macea în clădirea achiziționată lângă actualul sediu al primăriei. În mod special pentru activitățile care implică o relație directă cu cetățenii comunei Macea. Ne dorim realizarea unui spațiu de așteptare modern și prietenos pentru locuitorii care vin la primărie cu diverse probleme, în care să fie eficientizată activitatea de depunere cereri, de eliberare a adeverințelor și documentațiilor.
SPAȚII VERZI
Spațiile verzi din zona centrală a localităților Macea și Sânmartin, a instituțiilor publice și a parcurilor vor fi amenjate cu sistem de irigare și însămânțate cu gazon.
Vom continua decorarea cu flori a instituțiilor și a zonelor centrale.
DEZVOLTAREA DE NOI FACILITĂȚI COMERCIALE, SERVICII ȘI PRODUCȚIE
Noul Plan Urbanistic General al comunei Macea, care – după cum am arătat mai sus – va fi finalizat în perioada următoare, pregătește terenul pentru construcția de noi facilități de comerț, servicii sau producție de către investitori. Noi vom veni cu utilitățile!
CĂMINE CULTURALE
Am depus proiecte pentru modernizarea Căminelor Cuturale din Macea și Sânmartin.
CULTE, CULTURĂ, SPORT ȘI ACTIVITĂȚI NONGUVERNAMENTALE
Voi continua sprijinirea cultelor și a organizațiilor nonguvernamentale. În acest sens am inițiat deja un regulament pentru acordarea de terenuri și construcți ONG-urilor în vederea desfășurării activități acestora.
Trimite articolul
XNe bucuram sa vedem locurile natale infloritoare,oameni gospodari macenii !